Bulgaria a fost luată cu asalt de români în acest sezon, românii fiind principalii turişti străini pe litoralul bulgăresc, cu o pondere de 40% din cifra totală. Peste 216.000 de români au mers în vacanţă în Bulgaria în primele opt luni ale anului, adică peste 20% din numărul total de turişti străini, din care 110.190 în august, arată un studiu al touroperatorului Travel Planner, realizat pe baza datelor statistice transmise de către Institutul Naţional de Statistică din Bulgaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe primele opt luni ale anului 2020, Bulgaria a fost vizitată de 1.011.051 de turişti străini, dintre care 216.033 au fost români, ceea ce reprezintă o pondere de 21,36% din total. În schimb, dacă ne raportăm strict la sezonul estival (lunile iunie, iulie şi august), dintr-un total de 450.474 de turişti străini, statisticile au înregistrat 177.757 de români, ceea ce reprezintă o pondere de 39,46%.

”Potrivit statisticilor oficiale din Bulgaria, ţara vecină a fost vizitată, în primele opt luni ale acestui an, strict în scop turistic, de 216.033 de români, dintr-un total de 641.856 de concetăţeni care au călătorit pentru diverse scopuri (inclusiv afaceri, vizite la prieteni şi rude etc.). Dacă în iunie, din cauza pandemiei covid-19, pe litoralul bulgăresc au ajuns doar 9.254 de turişti români, numărul acestora a crescut la 58.313 în iulie şi la 110.190 în august”, spun reprezentanţii touroperatorului Travel Planner, care a efectuat un studiu, pe baza datelor statistice transmise de către Institutul Naţional de Statistică al Republicii Bulgaria.

Ca o comparaţie cu anii precedenţi, în iunie 2019, 33.033 de turişti români au vizitat Bulgaria, în iulie 2019 – 64.555, iar în august 2019 – 148.113.

”După cum se observă, diferenţa nu este foarte mare pentru vârful de sezon, în pofida pandemiei. Dacă mergem cu un an în urmă, în 2018, cifrele turiştilor români au fost următoarele: iunie – 59.880, iulie – 114.048, respectiv august – 137.258. Deci se observă, încă de anii trecuţi, o tendinţă de creştere a preferinţei turiştilor români faţă de litoralul bulgăresc pentru luna august şi ultima parte a sezonului”, spun reprezentanţii companiei.

Dacă luăm ca reper luna de vârf august, în acest an au fost cu 25,6% mai puţini turişti români pe litoralul bulgăresc. În total, pentru perioada iunie – august, scăderea numărului de turişti români este de 27,5%, destul de ponderată ţinând cont că majoritatea turiştilor au început să călătorească în Bulgaria mai ales după 1 iulie.

Pe primele opt luni ale acestui an, scăderea incoming-ului pentru Bulgaria a fost de dramatică, de 78,8%, numărul turiştilor străini scăzând de la 4.551.947 în perioada amintită de anul trecut la 1.011.051 în acest an.

Travel Planner a făcut şi o comparaţie cu numărul de turişti români care au optat pentru litoralul românesc, tot în perioada iunie – august, cifrele fiind furnizate de către Institutul Naţional de Statistică.

”În august 2020, 377.536 de turişti români au fost pe litoralul românesc, faţă de 404.846, câţi au fost anul precedent, scăderea fiind de 6,75%. Pentru toată perioada iunie – august 2020, 762.362 de turişti români au optat pentru litoralul românesc, respectiv pentru perioada similară a anului 2019, 917.909, scăderea fiind de 27% faţă de anul precedent. Ca pondere a turiştilor români care au ales turismul intern în această vară, litoralul românesc a câştigat câteva procente faţă de anul precedent. În concluzie, observăm o similaritate mare între opţiunile românilor pentru litoralul românesc şi cel bulgăresc”, arată compania.

De pe celelalte pieţe, Bulgaria a suferit scăderi dramatice pentru perioada iunie - august. De exemplu, dinspre Germania scăderea a fost de 85,7% faţă de anul precedent, dinspre Polonia – 80%, dinspre Ucraina – 83,5%, dinspre Franţa – 86,5%, dinspre Olanda 95,75%, dinspre Marea Britanie – 98%, iar dinspre Rusia, de 99%.

”De la niveluri de zeci sau sute de mii de turişti pe an, cât soseau în mod tradiţional, în acest sezon, de pe multe dintre pieţele ţintă au mai venit doar câteva mii de turişti. Deci putem spune că românii au salvat litoralul bulgăresc, deşi au preferat, în continuare, şi litoralul românesc”, mai arată compania.

Raportat la regiunile Bulgariei, statisticile oficiale pentru luna iulie indică principalele municipalităţi pentru care au optat turiştii români: Varna: 33.213 (include staţiunile Nisipurile de Aur, Sf. Constantin şi Elena); Nessebar: 25.244 (include staţiunile Sunny Beach, Nessebar, Obzor şi Sveti Vlas); Balcik: 17.226 (include staţiunea Albena).

Tot în luna iulie, 246 de turişti români au înnoptat în staţiunea montană Bansko, iar 127 de turişti în municipalitatea Samokov, unde se află şi staţiunea montană Borovets.

”Observăm că Bulgaria a primit, din România, cei mai mulţi turişti străini în sezonul care tocmai a trecut. Ne bucură faptul că statisticile oficiale subliniază estimările noastre. Practic, putem spune că, în acest an, românii au salvat şi turismul bulgăresc, nu doar turismul intern. La mare distanţă de noi au mai sosit turişti din Polonia, Germania, Cehia, Marea Britanie, Olanda, Franţa şi Ucraina. Pe de altă parte, am colaborat foarte bine cu hotelierii şi cu partenerii din Bulgaria şi am reuşit să depăşim cu bine problemele şi restricţiile generate de pandemie. Dacă în perioada martie – mai ne-am confruntat cu o luptă pentru supravieţuire, în iunie – iulie a fost o perioadă de incertitudine. În schimb, a urmat o explozie în luna august şi în prima parte a lunii septembrie, care a redresat destul de mult situaţia, cel puţin pentru piaţa românească”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Touroperatorul Travel Planner anunţă că a returnat toţi banii celor care au solicitat.  ”În lunile de izolare ne-am încăpăţânat să rămânem optimişti şi să ne concentrăm asupra siguranţei turiştilor noştri. Ne bucurăm că am reuşit să păstrăm această orientare până la finalul sezonului şi le suntem recunoscători tuturor turiştilor că ne-au ajutat să ne păstrăm optimismul prin înţelegerea acestei situaţii atât de speciale. Am ţinut permanent legătura cu clienţii noştri, iar rezultatele se văd în cifre – litoralul bulgăresc a primit aproape ca în vremurile normale turiştii români, mai ales în a doua parte a sezonului estival”, subliniază Sebastian Constantinescu.

Travel Planner recomandă turiştilor să apeleze în continuare la agenţiile de turism pentru că acestea au negociat pachete foarte avantajoase, cu oferte mult mai flexibile şi garantează rambursarea banilor atunci când apar situaţii/restricţii cauzate de pandemia covid-19.

”Am ales să rambursăm sume achitate pentru pachete turistice inclusiv în perioada de izolare, atunci când am avut cazuri sociale, persoane care au rămas fără serviciu. Fireşte, am creat priorităţi. Când au fost penalizări mari, de până la 100%, am obţinut reduceri de la partenerii noştri şi am scăzut până la 70% penalizările. Am explicat turiştilor foarte direct şi transparent situaţia, iar majoritatea a înţeles. Chiar dacă iniţial am întâmpinat dificultăţi cu o parte, într-un final ne-au oferit încrederea lor pentru care le mulţumim şi pe această cale”, adaugă Sebastian Constantinescu.

Travel Planner a împlinit anul acesta 12 ani. Până în acest moment am acumulat peste 135.000 de turişti şi a organizat peste 38.000 de vacanţe.

În ciuda contextului de sănătate şi economic actual, Travel Planner estimează un venit de 1 milion euro în 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.