Departamentul de Justiţie din Statele Unite a pus joi sub acuzare două companii din China şi Taiwan şi trei persoane, pentru că au conspirat pentru a fura secrete comerciale de la producătorul american de semiconductori Micron Technology legate de cercetările şi dezvoltarea produselor de stocare a memoriei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acuzaţiile împotriva United Microelectronics din Taiwan, a companiei chineze de stat Fujian Jinhua Integrated Circuit şi a trei persoane marchează al patrulea caz deschis de Departamentul de Justiţie începând din septembrie, în cadrul campaniei împotriva spionajului chinez împotriva companiilor americane.

Acestea sunt cele mai recente măsuri dintr-o lungă listă de măsuri adoptate pentru combaterea furtului de proprietate intelectuală, a subvenţionării ilegale a companiilor şi a reglementărilor care limitează accesul companiilor americane care doresc să îşi vândă produsele în China.

Procurorul general Jeff Sessions a declarat într-o conferinţă de presă că spionajul chinez ”a fost tot mai rapid” şi că ”înşelăciunea trebuie oprită”. Acesta a mai spus că guvernul lansează o nouă iniţiativă pentru combaterea cazurilor de spionaj comercial chinez.

Pe lângă procesul penal, Departamentul de Justiţie a înregistrat un proces civil prin care vrea să împiedice cele două companii să exporte orice fel de produse create cu ajutorul secretelor comerciale şi să blocheze alte transferuri de secrete comerciale.

”Nicio ţară nu reprezintă un pericol mai mare, mai grav pentru ideile noastre, inovaţia noastră şi securitatea noastră decât China”, a afirmat directorul FBI,  Christopher Wray, într-un comunicat.

Directorul adjunct al FBI, David Bowdich, a spus că aproape toate cele 56 de birouri teritoriale ale agenţiei ”au investigaţii legate de spionajul economic care au condus la China”.

Acuzaţiile arată că China a fost interesată să obţină acces la cipurile DRAM, tehnologie pe care nu o deţine. Micron este singura companie americană care fabrică DRAM.

Sessions a spus că firma taiwaneză s-a asociat cu o companie deţinută de statul chinez pentru ca China să poată să fure această tehnologie din Statele Unite, iar apoi să o folosească împotriva SUA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.