Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că ministerul pe care îl conduce va finaliza, în următoarele săptămâni, atragerea de fonduri europene din exerciţiul financiar 2014-2020, exerciţiu care se încheie în cursul acestui an. Acesta a adăugat că este pentru prima dată când pe domeniul transporturilor România nu mai dă bani înapoi din fondurile europene alocate acestui domeniu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„De când am intrat noi în Uniunea Europeană, din 2007, cam la fiecare exerciţiu bugetar să ştiţi că pe domeniul transporturilor nu a fost o problemă de finanţare. De fiecare dată, noi am dat bani înapoi la Uniunea Europeană, fiindcă nu am fost în stare să îi cheltuim. Ăsta este adevărul din 2007 şi până acuma. Pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 putem să cheltuim banii până la finalul acestui an. La transporturi, unde sunt foarte mulţi bani, să ştiţi că am rămas cu 56 de milioane de euro, pe care îi vom cheltui probabil în săptămânile viitoare ceea ce ne duce în situaţia unică după Revoluţie şi anume aceea în care am cheltuit toţi banii alocaţi pe vechiul exerciţiu bugetar. Am făcut o cerere către Comisia Europeană pentru că rămânem vreo zece luni în situaţia în care am putea noi, la Transporturi, să accesăm şi alte sume de bani de la alte componente care nu au reuşit şi nu reuşesc să-şi cheltuie aceste sume şi, decât să ne aflăm  la sfârşitul anului 2023 în situaţia în care dăm bani înapoi către Comisie, mai bine transferă aceste sume către transporturi, pentru că noi vom fi n stare să cheltuim această sumă. Deci e pentru prima dată când suntem în stare să cheltuim toate sumele alocate”, a afirmat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Alba Iulia, în cadrul unei dezbateri privind fondurile europene.
 
El a precizat că cel mai probabil în următoarele două săptămâni va fi cheltuit restul de bani din exerciţiul financiar european care se încheie anul acesta. 
Ministrul a precizat că în anul 2022 la nivelul Ministerului Transporturilor au fost semnate contracte pentru infrastructură în valoare de 10,3 miliarde de euro, mai mult decât sin 2017 până în 2021 la un loc
 
Ministrul PSD a subliniat că pentru domeniul transporturilor include proiecte în valoare de aproximativ 70 de miliarde de planul naţional de investiţii euro care trebuie implementate în viitorii zece ani. Conform ministrului, aproximativ jumătate din suma proiectelor incluse în acest plan naţional poate fi atrasă din fonduri europene.
 
Grindeanu spune că „indiferent de culoarea politică a guvernelor care vor veni, infrastructura trebuie să devină o prioritate naţională”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.