Sindicatul CGT, aflat în centrul unei greve de câteva săptămâni împotriva grupului petrolier francez TotalEnergies, a votat sâmbătă pentru continuarea protestului salarial care pertubă grav aprovizionarea cu carburanţi din Franţa, a declarat reprezentantul CGT Fabien Cros, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ciuda faptului că guvernul a rechiziţionat personalul cheie al rafinăriilor pentru a relua livrările de benzină, aproape o treime dintre benzinării încă mai au probleme de aprovizionare.

Sindicatul CGT, aflat în centrul unei greve de câteva săptămâni la compania petrolieră TotalEnergies s-a retras vineri de la discuţii, lăsând sindicatele mai moderate să ajungă la un acord salarial, în timp ce grevele continuă să lase benzinăriile franceze fără combustibil.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Datele Ministerului Energiei arată că 28,5% dintre benzinăriile franceze se confruntă cu probleme de aprovizionare, în scădere de la 29,1% joi şi 30,85% miercuri, când au început rechiziţionările.

La ExxonMobil, sindicatul CGT a declarat că şi-a încheiat greva, deoarece alte sindicate au semnat un acord salarial la începutul acestei săptămâni, dar la TotalEnergies, CGT a promis că va continua greva, în pofida faptului că sindicatele moderate au convenit asupra unui acord salarial cu conducerea în primele ore ale zilei de vineri.

Sindicatele CFDT şi CFE-CGC ale TotalEnergies - care reprezintă majoritatea lucrătorilor săi - au declarat că au convenit asupra unei creşteri salariale cu 7% şi a unei plăţi bonus de la 3.000 de euro la 6.000 de euro.

TotalEnergies a confirmat acordul vineri.

Deşi acordul este obligatoriu din punct de vedere juridic în conformitate cu legea franceză, impatul CGT înseamnă că greva ar putea continua încă ceva timp.

Reprezentantul CGT TotalEnergies, Thierry Defresne, a postat pe Twitter că majorarea oferită de firmă nici măcar nu acoperă inflaţia, ceea ce a spus că este un semn rău pentru negocierile salariale din alte industrii.

”Dacă Total nu poate face asta, cine o va face?” a spus Defresne.

CGT a declarat anterior că doreşte o creştere a salariilor cu 10%, invocând inflaţia şi profiturile extraordinare ale companiei din criza energetică globală.

Un alt reprezentant CGT la TotalEnergies a declarat pentru Reuters că toate grevele în curs, care afectează patru rafinării şi un depozit, au continuat vineri.

Exemplul de la ExxonMobil, unde grevele la două rafinării franceze au continuat încă câteva zile după ce s-a ajuns la un acord cu sindicate mai moderate, a arătat că numai intervenţia guvernului a permis în cele din urmă livrarea carburanţilor, a spus o sursă din industrie.

Un tribunal din Lille, nordul Franţei, a respins vineri o contestaţie juridică a CGT împotriva rechiziţionării guvernamentale de personal la rafinăria TotalEnergies Dunkerque.

Ministrul Transporturilor, Clement Beaune, a declarat vineri reporterilor că va mai dura câteva zile până când situaţia va reveni la normal.

”Preşedintele şi-a stabilit un obiectiv pentru mijlocul săptămânii viitoare, lucrăm la asta”, a spus el.

Un oficial al ExxonMobil a declarat pentru Reuters că la rafinăria Fos încărcarea şi pomparea au fost reluate, dar că repornirea rafinăriei va dura.

De asemenea, rafinăria Gravenchon a companiei a rămas offline.

Compania franceză a ExxonMobil, Esso, a emis ulterior un comunicat în care spunea că se aşteaptă ca producţia să revină la normal la cele două rafinării ”în decurs de două până la trei săptămâni”.

În regiunile Hauts-de-France şi Paris, părinţii nu îşi puteau conduce copiii la meciuri sportive, angajaţii s-au chinuit să ajungă la muncă, iar oamenii au fost nevoiţi să anuleze călătoriile planificate.

Ministrul Energiei, Agnes Pannier-Runacher, a declarat că, în această etapă, guvernul nu plănuieşte noi rechiziţionări de personal, dar a adăugat că şefii TotalEnergies şi oficialii CGT trebuie să reia discuţiile, în pofida eşecului înregistrat.

Guvernul a îndemnat şi TotalEnergies să majoreze salariile.

”Compania este într-o formă bună, iar acţionarii au fost recompensaţi de mult timp”, a declarat Philippe Martinez, şeful sindicatului CGT, pentru radio franceinfo.

Pe măsură ce tensiunile sociale cresc în a doua cea mai mare economie a zonei euro, pe fondul inflaţiei ridicate, există riscul ca criza petrolului, care domină programele de ştiri, să se răspândească în alte sectoare.

CGT, al doilea cel mai mare sindicat din Franţa, încearcă să intensifice mişcarea şi face apel la o acţiune industrială intersectorială, la nivel naţional.

Grevele sunt deja în desfăşurare la unele dintre reactoarele nucleare ale companiei de utilităţi de stat EDF, ameninţând producţia de energie.

Un reprezentant al sindicatului a spus că producţia nucleară a fost oprită la două centrale electrice EDF, în timp ce alte două lunităţi se pregătesc pentru o grevă în weekend.

Filialele Uniunii din alte sectoare, inclusiv industria feroviară şi auto, au anunţat că vor lua parte la o grevă mai amplă planificată pentru marţea viitoare.

O escaladare a acţiunilor greviste ar putea reprezenta o ameninţare la adresa agendei de reformă a preşedintelui Emmanuel Macron.

Coaliţia parlamentară de stânga NUPES îşi propune să valorifice situaţia printr-un marş programat pentru duminică.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.