Serviciul poştal american a anunţat că volumul trimiterilor poştale a scăzut cu 6,3% în trimestrul încheiat la 31 martie, în timp ce veniturile operaţionale au crescut cu 2,3%, până la 20,2 miliarde de dolari, relatează Reuters.
USPS a acumulat pierderi totale de aproximativ 120 de miliarde de dolari din 2007 până în prezent, pe fondul declinului accelerat al corespondenţei clasice, cel mai profitabil segment al instituţiei. Volumul scrisorilor de primă clasă a coborât la cel mai redus nivel din anii 1960.
Directorul general al USPS, David Steiner, a declarat că instituţia se confruntă cu "o criză de numerar" şi ia măsuri urgente pentru conservarea fondurilor necesare funcţionării.
"Pentru a evita perturbările şi pentru a ne menţine rolul în sprijinirea comerţului american şi al publicului, avem nevoie urgentă de acţiuni din partea Congresului pentru extinderea capacităţii de împrumut şi eliminarea unor constrângeri depăşite", a spus Steiner.
Luna trecută, USPS a anunţat suspendarea temporară a contribuţiilor angajatorului la programul federal de pensii, măsură care va economisi aproximativ 200 de milioane de dolari la fiecare două săptămâni şi aproximativ 2,5 miliarde de dolari până la 30 septembrie.
Instituţia intenţionează de asemenea să majoreze preţul timbrelor pentru corespondenţa de primă clasă la 82 de cenţi, de la 78 de cenţi, începând cu 12 iulie.
Tot luna trecută, Postal Regulatory Commission a aprobat o majorare temporară de 8% a tarifelor pentru livrările prioritare şi colete, pentru a compensa creşterea costurilor de transport şi combustibil. Suprataxa ar urma să rămână în vigoare până în ianuarie 2027.
Reuters a relatat anterior că USPS a încheiat un acord cu Amazon prin care gigantul american va utiliza serviciile poştale pentru cel puţin 1 miliard de colete anual anual, echivalentul a aproximativ 80% din volumul său de anul trecut.
David Steiner a spus că evoluţiile relaţiilor cu clienţi mari precum Amazon şi DHL sunt încurajatoare.
În martie, USPS a anunţat că angajează consultanţi specializaţi în restructurare pentru a gestiona dificultăţile financiare tot mai mari.




























