Serviciile de telefonie mobilă şi internet au fost reluate miercuri în Afganistan, la aproximativ 48 de ore după ce surse diplomatice şi din industrie au anunţat că acestea au fost întrerupte brusc la ordinul administraţiei talibane, au declarat locuitori locali, citaţi de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Companiile Roshan şi Etisalat, cei mai mari furnizori cu capital străin, şi-au repornit serviciile în cursul după-amiezii, potrivit rezidenţilor din Kabul şi din alte oraşe. Accesul la internet a fost de asemenea restabilit, au confirmat furnizorii.

Un oficial taliban din departamentul de informaţii a invocat motive tehnice pentru întrerupere şi a spus că serviciile urmau să fie repuse rapid în funcţiune, fără a comenta însă dacă întreruperea a fost ordonată oficial.

ONU a cerut restabilirea conectivităţii, întrucât blocajul, început luni, a provocat haos: transferurile financiare, comerţul cu ţările vecine şi activitatea băncilor au fost paralizate, iar numeroşi afgani au rămas blocaţi fără zboruri disponibile.

Accesul online la educaţie pentru adolescente şi femei – un colac de salvare după ce talibanii le-au interzis participarea la licee şi universităţi – a fost de asemenea întrerupt.

În ultimele săptămâni, autorităţile talibane au justificat tăieri de conexiuni prin fibră optică în unele provincii, invocând motive morale, precum combaterea pornografiei online.

Oprirea bruscă a serviciilor vine pe fondul noilor restricţii dure impuse în acest an de conducerea conservatoare a talibanilor din Kandahar, aflată în conflict cu miniştrii ceva mai moderaţi din capitala Kabul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.