Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat, joi, că, începând cu 1 septembrie, România şi Bulgaria vor fi coordonate de către Biroul Reprezentanţei Regionale a FMI pentru Europa Centrală şi de Est, cu sediul central la Varşovia, Polonia, iar Nadeem Ilahi, în prezent şeful biroului din Varşovia, va coordona birourile din Bucureşti şi Sofia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentantul FMI în România şi Bulgaria a fost, până în prezent, Alejandro Hajdenberg.

”Nadeem Ilahi, în prezent şeful biroului din Varşovia, va coordona birourile din Bucureşti şi Sofia, care rămân deschise. Urmare incheierii mandatului, domnul Hajdenberg se reîntoarce la Washington, în conformitate cu politicile standard de rotaţie a cadrelor ale FMI”, se arată în comunicat.

Înaintea poziţiei sale actuale, Ilahi a fost şef de misiune pentru Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Muntenegru, şi a lucrat de asemenea în Egipt, Kazahstan, Republica Kârgâză şi Azerbaidjan.

”Activitatea sa de cercetare s-a concentrat pe redemararea convergenţei în Europa de Est prin lanţurile de valoare globale; efectele economice ale emigraţiei asupra statelor din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est; natura şi implicaţiile contagiunilor internaţionale; şi rolul macroeconomic al fondurilor petroliere”, se arată în comunicat.

Înainte de a se alătura FMI în anul 2000, Ilahi, originar din Pakistan, a deţinut poziţii în învăţământul superior la Universitatea McGill din Canada şi Universitatea Lahore pentru Ştiinţele Managementului din Pakistan. El deţine licenţa şi doctoratul Universităţii din California.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.