Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 53,936 miliarde euro, la 31 iulie 2023, faţă de 53,417 miliarde euro la 30 iunie 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La 31 iulie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 53,936 miliarde euro, faţă de 53,417 miliarde euro la 30 iunie 2023. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 1,301 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; Ieşiri de 782 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, anunţă BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,907 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2023 au fost de 59,843 miliarde euro, faţă de 59,266 miliarde euro la 30 iunie 2023.

Plăţile scadente în luna august 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 1,274 miliarde euro.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.