Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, că nu va participa la discuţia din Comisia Economică din Senat, programată să aibă loc marţi, fiind nevoie mai întâi de o întâlnire cu reprezentanţi din Ministerul Finanţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducerea BNR fusese chemată să participe la discuţii, în Comisia Economică din Senat, în legătură cu modul în care este format ROBOR.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

”BNR nu va participa astăzi la discuţia din Comisia Economica din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanţe în cadrul Comitetului Naţional de Stabilitate Macroprudenţială, dupa cum a declarat aseară şi dl. consilier Vâlcov”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

El a subliniat că BNR este deschisă la dialog, dar consideră că ”se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de dl. Zamfir, care să nu plece de la un şir de fake news-uri lansate fără proble”.

În urmă cu o săptămână, senatorul ALDE Daniel Zamfir susţinea că indicele ROBOR este "trucat" printr-o înţelegere între băncile comerciale şi cu implicarea BNR şi anunţă că guvernatorul Băncii Naţionale şi şeful Consiliului Concureţei vor fi chemaţi la audieri la Comisia economică din Senat începând din 29 ianuarie.

În replică, Dan Suciu a declarat, la Digi 24, că afirmaţiile senatorului ALDE reprezintă "un lung şir de confuzii, greşeli şi rele interpretări", spunând că acesta are probleme de înţelegere a pieţei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.