Firma de consultanţă şi audit PwC România a anunţat, luni, că are un nou sediu de birouri în clădirea Ana Tower, amplasată în zona de nord, considerată cel mai nou pol de dezvoltare al Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultimii zece ani, PwC România a avut sediul de birouri în clădirea Lakeview din zona Barbu Văcărescu.

”PwC România avea nevoie de un sediu nou care să corespundă standardelor actuale de calitate, creşterii echipei, precum şi dorinţei noastre de a le oferi angajaţilor o experienţă de muncă îmbunătăţită şi posibilităţi de relaxare. Clădirea Ana Tower, o construcţie de ultimă generaţie cu cele mai înalte facilităţi, situată într-o zonă în plină dezvoltare răspunde cel mai bine cerinţelor noastre. Marcăm, astfel, începutul unei noi etape în viaţa companiei care sunt convins că ne va aduce noi realizări profesionale într-un mediu de lucru modern”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.

Noile birouri au o suprafaţă totală de 9.120 metri pătraţi, cu aproape o treime mai mare decât cea ocupată anterior şi dispusă pe ultimele şapte etaje ale clădirii.

”Suprafaţa zonelor de relaxare este de peste 2,5 ori mai mare şi include mai multe spaţii de socializare, două săli de jocuri şi o bibliotecă. De asemenea, noile birouri dispun de încăperi dotate cu cele mai noi tehnologii şi gadgeturi, fiind realizate săli de întâlnire dedicate inovării şi creativităţii, precum Innovation room sau Accelerator room. De asemenea, D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată PwC în România, îşi mută sediul în aceeaşi clădire”, se arată în comunicat.

Imobilul de clasă Premium Ana Tower are 25 de etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 43.700 metri pătraţi. Clădirea este certificată LEED “Platinum Green Building”, cu faţadă ultramodernă, model „Unitized”, care asigură performanţe superioare în plan energetic şi în cel al izolaţiei fonice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.