Nuclearelectrica este vânată în continuare de Agenţia Naţională de Administarre Fiscală (ANAF) pe tema dividendelor suplimentare, instituţie care chiar luni a declanşat un control pe această temă la operatorul centralei de la Cernavodă, a anunţat, la Profit Energy.forum, directorul financiar al companiei, Adrian Gabriel Dumitriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În continuare suntem vânaţi din punctul de vedere al dividendelor suplimentare. Începând de azi am un control al ANAF care să verifice de ce, după aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2018, nu am mai dat dividende suplimentare”, a declarat Dumitriu.

“Nu am dat pentru că nu mai avem de unde. Suntem o societate comercială şi ne gândim la retehnologizare”, a declarat oficialul Nuclearelectrica la Profit Energy.forum

OUG nr. 114/2018 prevede că societăţile de stat sunt obligate să distribuie anul acesta sub formă de dividende un procent de 35% din sumele repartizate la alte rezerve, regăsite în conturile de disponibilităţi băneşti existente în casă şi conturi la bănci, precum şi cele aferente investiţiilor pe termen scurt la data de 31 decembrie 2018 şi care la aceeaşi dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziţie, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finanţare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.