Germania a găzduit în această săptămână unul dintre cele mai mari târguri auto din lume, IAA Mobility de la München, iar surpriza nu a venit de la Volkswagen, BMW sau Mercedes, ci de la noii producători chinezi care au atras atenţia prin standuri uriaşe şi modele electrice spectaculoase, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Producătorii chinezi de automobile electrice, în frunte cu Xpeng, Guangzhou Automobile Group (GAC) şi Leapmotor, şi-au arătat ambiţiile de expansiune agresivă în Europa, o piaţă unde giganţii auto tradiţionali sunt percepuţi ca rămânând în urmă în cursa electrificării.

Xpeng, prin vocea CEO-ului He Xiaopeng, a anunţat că va lansa în Europa, anul viitor, seria de vehicule Mona, modele accesibile ale căror preţuri pornesc în China de la echivalentul a mai puţin de 17.000 de dolari.

Această mutare ar putea aduce o presiune uriaşă asupra preţurilor pe piaţa europeană.

La rândul său, GAC a prezentat planurile pentru două modele noi – Aion V şi Aion UT – şi a declarat că vizează vânzarea a cel puţin 3.000 de unităţi în 2025 şi 50.000 până în 2027.

Succesul companiilor chineze începe deja să se vadă: potrivit Jato Dynamics, cota de piaţă a mărcilor chineze în Europa s-a dublat în prima jumătate a acestui an, ajungând la peste 5%. Specialiştii consideră că atuurile lor sunt preţurile competitive, avantajul tehnologic în domeniul bateriilor şi o capacitate mare de producţie.

În plus, constructorii chinezi mizează pe elemente spectaculoase pentru a atrage clienţi. Multe modele au interfeţe digitale complexe, ecrane mari şi asistenţi vocali, iar unele includ dotări inedite, precum frigider sau funcţie de masaj în scaune – aşa cum a prezentat GAC pentru Aion V.

De cealaltă parte, producătorii europeni nu au stat deoparte. BMW a prezentat noul SUV electric iX3 şi a pus accent pe arhitectura ”superbrain”, dezvoltată împreună cu Qualcomm, care promite o computerizare centralizată a vehiculului.

Volkswagen şi Renault au venit şi ele cu modele noi, iar Mercedes a avut una dintre cele mai vizibile campanii de promovare la intrarea în eveniment.

Totuşi, analiştii avertizează că marile grupuri europene nu se mişcă suficient de rapid.

”Angajamentul faţă de structurile tradiţionale şi incrementalismul au încetinit capacitatea companiilor de a construi un ecosistem robust pentru vehicule electrice, lăsându-le în urma rivalilor rapizi”, a explicat profesoara Tammy Madsen de la Universitatea Santa Clara.

Pentru moment, constructorii europeni rămân cu avantajul unui capital puternic de brand şi al unei tradiţii respectate, însă presiunea venită din Asia devine tot mai vizibilă.

”Şansele de succes pentru producătorii auto chinezi sunt puternice, mai ales datorită avantajului în costuri, tehnologia bateriilor şi capacitatea de producţie la scară”, a declarat Murtuza Ali, analist la Counterpoint Research.

Concluzia evenimentului de la München este clară: în timp ce Tesla pierde teren în Europa, producătorii chinezi accelerează ofensiva, iar constructorii tradiţionali din Germania şi Franţa sunt nevoiţi să recupereze teren rapid dacă nu vor să piardă supremaţia pe propriul teren.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.