Primarul Capitalei Gabriela Firea prezintă imagini cu autobuzele hibrid Merdeces-Benz Citaro, care vor circula în Bucuresti începând din aprilie şi care au 27 de locuri pe scaune şi 80 în picioare, precum şi funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, autobuzele au prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Primele fotografii cu autobuzele hybrid Merdeces-Benz Citaro, care vor circula prin Bucuresti incepand din aprilie, in total in numar de 130. Este un pas important în diminuarea poluării generate de traficul urban. Mercedes-Benz Citaro Hybrid este votat autobuzul anului 2019. Practic, Bucurestiul va avea pt prima data in istorie in componenta flotei STB autobuze Hybrid.Prototipul a sosit la Bucuresti ieri, pentru instruirea personalului si pentru probele aferente rodajului. Valoarea totala a contactului este de aproximativ 50 demilioane de Euro cu tva. Garantia de care dispun autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid este de 8 ani şi 480.000, garanţie de tip Full Warranty”, scrie Firea pe Facebook.

La rândul său, Bogdan Aldea, director de vânzări la Mercedes Benz, a explicat că tehnologia hibridă ce echipează aceste autobuze face ca motorul electric, dispus între motorul termic şi transmisia automată, să funcţioneze atât ca agregat de antrenare a roţilor, cât şi ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mişcare a autovehiculului.

”Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenţionale, este folosită acolo unde este nevoie de ea mai mult – la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din staţiile S.T.B. cât şi de traficul urban aglomerat. Această calitate duce la o reducere semnificativă a noxelor emise cât şi a consumului de carburant”, precizează Aldea.

El descrie interiorul autobuzelor ca fiind modern, practic, dotat cu scaune tapiţate şi climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători - 27 scaune si 80 locuri in picioare .

De asemenea, au funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti. 

”O atenţie specială a fost acordată şi postului de conducere al şoferului, acesta beneficiind de dotări de ultimă generaţie care îi cresc siguranţa şi confortul, respectiv îi reduc sursele de stres sau oboseală”, afirmă el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.