Autorităţile publice din Sinaia au cumpărat, la licitaţie, vechea telecabină construită în anul 1970, care are două tronsoane şi urcă la Cota 2000, în Masivul Bucegi, având o capacitate de transport de 350 de persoane pe oră. Conform oficialilor Primăriei, instalaţia a costat două milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Ieri, 16 ianuarie 2023, a fost semnat de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia, actul de cumpărare prin licitaţie publică a Telecabinei din oraş. Odată cu preluarea Telecabinei Sinaia şi a instalaţiilor de transport pe cablu care o deserveau, domeniul schiabil sinăian devine incontestabil, prin numărul de instalaţii şi pârtii, cel mai mare domeniu al sporturilor de iarnă din România şi singurul de altitudine”, au transmis, marţi după amiază, oficialii Primăriei Sinaia. 
Conform acestora, instalaţia de transport pe cablu care are două tronsoane şi o lungime de peste doi kilometri a costat două milioane de euro. 
Telecabina care urcă din Sinaia spre Cota 1400 a fost construită în 1970 şi are o capacitate de transport de 350 persoane pe oră, lungimea traseului fiind de 2.328 metri. Cel de-al doilea traseu pleacă de la Cota 1400 şi ajunge la Cota 2000, având o lungime de 1.945 metri. 
Prin achiziţionarea unui skipass, care în acest sezon costă 230 de lei, schiorii vor avea la dispoziţie 12 instalaţii de transport pe cablu, respectiv două telecabine, două telegondole, patru telescaune, două teleschiuri şi o bandă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.