Administraţia Străzilor Bucureşti, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a atribuit două contracte cu o valoare cumulată de 4,73 milioane lei (1,03 milioane euro), cu TVA, pentru achiziţia de semafoare şi repararea şi întreţinerea scărilor rulante din Pasajul Universităţii, potrivit informaţiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractul care vizează achiziţia de semafoare are o valoare de 3,38 milioane lei (740.000 euro), cu TVA, şi a fost atribuit firmei Power Electric SRL din Bucureşti.

Compania a avut anul trecut venituri totale de 47,46 milioane lei şi avea, la finalul lui 2016, 51 de angajaţi, potrivit datelor trimise la Ministerul Finanţelor.

În ceea ce priveşte serviciile de întreţinere şi reparaţii la scările rulante din Pasajul Universităţii, contractul are o valoare de 1,35 milioane lei (290.000 euro), cu TVA, şi a fost atribuit firmei Ascensorul Company Service.

Compania a avut anul trecut venituri totale de 3,56 milioane lei şi avea, la finalul lui 2016, 19 angajaţi, potrivit datelor trimise la Ministerul Finanţelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.