Preţurile petrolului sunt în creştere uşoară, joi, în urma scăderilor puternice consemnate în şedinţa precedentă, provocate de creşterea stocurilor din Statele Unite pentru prima oară în ultimele 10 săptămâni, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotaţia petrolului de referinţă pe piaţa americană este în urcare cu 0,6%, la 45,98 dolari pe baril, după ce miercuri a scăzut cu 5,1%, la cel mai redus nivel după 4 mai.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la Londra, creşte cu 0,7%, la 48,4 dolari pe baril, în urma unui declin de 4,1% înregistrat în şedinţa precedentă, la rândul său cel mai scăzut nivel atins după 4 mai.

”Situaţia este complicată de faptul că urmărit toate aceste evenimente politico-economice majore”, a declarat Ben Le Brun, analist la OptionsXpress în Sydney.

El a făcut referire la depoziţia în Senatul SUA a fostului şef al FMI James Comey, la şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene şi la alegerile din Marea Britanie.

Numeroşi investitori sunt îngrijoraţi înainte de audierea lui Comey în Senat că ar putea apărea indicii că preşedintele Donald Trump a încercat să obstrucţioneze justiţia, delict care ar putea duce la audieri pentru suspendarea acestuia.

Evenimentele menţionate nu au legătură directă cu petrolul, dar toate pot avea impact asupra dolarului şi atitudinea faţă de risc, a explicat le Brun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.