Preţurile petrolului au urcat luni la cele mai ridicate niveluri din 2019, după semnale pozitive din economia mondială şi oferta mai scăzută, care au făcut ca ambele contracte de referinţă, Brent şi WTI, să înregistreze cele mai mari creşteri trimestriale din ultimii aproape zece ani, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul petrolului Brent, cu livrare în iunie, a avansat luni cu 1,49 dolari, respectiv cu 2,2%, la 69,07 dolari pe baril, după ce a atins 69,12 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel după luna noiembrie. În perioada ianuarie-martie, cotaţia petrolului Brent a avansat cu 27%.

Cotaţia petrolului WTI, de referinţă la bursa din New York, a crescut cu 1,45 dolari, respectiv 2,45%, la 61,59 dolari pe baril, după ce a atins cel mai ridicat nivel din ultimele aproape cinci luni, de 61,64 dolari pe baril. Petrolul WTI a consemnat o creştere a preţului de 32% în primul trimestru.

Creşterea cotaţiilor a fost determinată de datele pozitive referitoare la industria prelucrătoare din China şi Statele Unite, cele mai mari două economii ale lumii.

În plus, Statele Unite şi China au anunţat că au făcut progrese în negocierile comerciale încheiate vineri la Beijing, iar Washingtonul a anunţat că negocierile su fost ”oneste şi constructive”.

Consiliul de Stat al Chinei a anunţat că va continua să suspende introducerea unor tarife suplimentate pentru vehiculle şi componentele importate din Statele Unite, în semn de bună-credinţă în urma deciziei SUA de amânare a majorării tarifelor aplicate importurilor de produse chinezeşti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.