Preţurile petroului au crescut marţi cu până la 20,4%, susţinute de măsurile de reducere a producţiei adoptate de statele producătoare şi de începerea redeschiderii economiilor la nivel mondial, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 20,45%, sau cu 4,17 dolari, şi a închis la 24,56 dolari pe baril. Preţul petrolului WTI a închis luni la peste 20 de dolari pe baril pentru prima oară de la jumătatea lunii aprilie, iar marţi a consemnat a cincea zi consecutivă de creşteri, cea mai lungă perioadă pozitivă înregistrată după iulie 2019.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa in Londra, a urcat cu 13,86%, la 30,97 de dolari pe baril, înregistrând la rândul său a cincea zi consecutivă de creşteri.

”Un lucru este clar, a fost depăşit minimul cererii, iar acest lucru se manifestă prin preţurile petrolului, care sunt în creştere”, a declarat Per Magnus Nysveen, director pentru analize la firma Rystad Energy.

Preşedintele american Donald Trump a intervenit şi a scris pe Twitter: ”Preţurile petrolului cresc frumos pentru că cererea îşi revine”.

Cererea de petrol a scăzut puternic pe fondul răspândirii pandemiei de coronavius la nivel mondial, care a obligat miliarde de oameni să stea în case şi a blocat aproape complet traficul aerian. Potrivit unor estimări, până la o treime din cererea mondială de petrol a fost anulată în aprilie.

Dar pe măsură ce economiile se redeschid – un număr de state americane, între care Florida, au început luni reluarea treptată a activităţilor, în timp ce milioane de italieni vor reveni la muncă în această săptămână – investitorii consideră că cererea de petrol va creşte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.