Preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în septembrie comparativ cu luna precedentă, iar rata anuală a urcat la 4,3%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În august, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,7% comparativ cu luna precedentă, iar rata anuală a crescut la 4,1%.

Cea mai mare creştere a preţurilor, faţă de luna anterioară, s-a înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului ( +6,1%).

Cea mai mare scădere a preţurilor, în septembrie faţă de august, a fost în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,3%).

În septembrie, cea mai mare creştere de preţuri faţă de aceeaşi lună a anului trecut s-a înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (+16,5%).

Singura scădere de preţuri în septembrie faţă de aceeaşi lună din 2016 a fost în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,6%), potrivit INS.

Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.