Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al comisiei de statistică a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit unui anunţ publicat pe site-ul ONU.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tudorel Andrei este preşedintele INS din 2013.

În perioada 2003-2014, el a fost Director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

În intervalul 2002-2005, Tudorel Andrei a fost director în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind responsabil inclusiv cu dezvoltarea şi implementarea strategiei de reformă a administraţiei publice din România.

Alături de Andrei, ONU a numit alţi doi vicepreşedinţi în cadrul comisiei de statistică: Masato Aida din Japonia şi Julio A. Santaella din Mexic. În funcţia de preşedinte a fost ales Zachary Mwangi Chege din Kenya.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.