Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea, a apreciat, marţi, relocarea companiei aeriene DAN AIR pe Aeroportul Internaţional ”George Enescu” din Bacău ca fiind ”o veste bună”. Vor fi efectuate zboruri temporare spre 8 destinaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Veste bună pentru judeţul Bacău! Compania Dan Air se relocă, începând cu 13 noiembrie 2023, pe Aeroportul Internaţional “George Enescu” Bacău. Următoarele curse, operate până acum de pe aeroportul Braşov, au fost încărcate în sistemul de rezervări pentru perioada 13.11- 11.12.2023 şi vor fi efectuate temporar din Bacău: Bruxelles, Munchen, Nuremberg, Stuttgart, Madrid, Barcelona, Valencia”, a scris Valentin Ivancea, marţi, pe Facebook.

Din luna decembrie, călătorii vor putea ajunge în 8 destinaţii europene.

”Din luna decembrie, cu acelaşi operator, de pe aeroportul băcăuan, călătorii vor putea ajunge în 8 destinaţii europene: Londra - Luton, Dublin, Bruxelles,  Madrid, Barcelona, Torino, Liverpool şi Roma. Astfel, eforturile depuse în ultimul an, împreună cu echipa de conducere a A.I.G.E Bacău, se concretizează în aceste noi rute. Dan Air este a treia companie care operează de pe aeroportul din Bacău”, a mai precizat Ivancea.

Compania DAN AIR va renunţa la zborurile de pe aeroportul din Braşov. Anunţul este făcut la o lună de când oficialii companiei făceau publice date conform cărora Dan Air a înregistrat pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de doar 12 ore în care funcţionează aeroportul din Braşov.

Recent, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat extinderea programului aeroportului la 16 ore, măsura urmând să intre în vigoare de anul viitor, de la jumătatea lunii ianuarie.

 Într-un mesaj postat marţi seară pe pagina de Facebook, compania precizează că din data de 13 noiembrie, cursele de la Braşov se vor opera conform programului, cu decolare şi aterizare de pe Aeroportul Bacău, urmând ca, din 11 decembrie, operaţiunile să fie mutate complet pe Aeroportul din Bacău.

De asemenea, anunţă că va asigura transfer gratuit Bacău-Braşov şi retur în ziua zborului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.