Cele mai mari provocări ale profesiei contabile sunt gândirea integrată, globalizarea şi tehnologia, a declarat vineri pentru News.ro preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Robert Aurelian Şova, care a subliniat că profesionistul contabil, în calitatea sa de consultant strategic, are şi rolul de a sprijini companiile să poată implementa un model de afaceri care să le faciliteze creşterea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Există trei mari provocări: gândirea integrată, globalizarea şi tehnologia. Gândirea integrată constă în schimbarea paradigmei de acţiune a firmelor, în sensul în care o afacere pe termen mediu sau lung, pentru a asigura rentabilitatea şi stabilitatea, trebuie să ia în calcul nu numai remunerarea capitalului financiar – adică investitorii, acţionarii – cât şi toate celelalte tipuri de capital care intră în acest proces de business. Aici ne referim la societate, la mediu, angajaţi, resursa umană, este o altă abordare. Desigur, din ce în ce mai multe firme au constatat că e în interesul lor să treacă de la raportarea simplă financiară, aşa cum este reglementată ca fiind obligatorie în toate statele lumii către raportarea integrată. Adică, pe lângă datele financiare, pe care le publici, trebuie să publici şi aspecte care ţin de modul de utilizare a capitalurilor care intră într-un business, modelul de business, guvernanţa şi efectele asupra societăţii”, a spus Şova, pentru News.ro.

În ceea ce priveşte globalizarea, aceasta nu afectează doar profesia contabilă, ci societatea în ansamblul ei.

”Modelele de business s-au redesenat. Globalizarea este utilizată pentru a se fructifica avantajele economiei de scară, în sensul în care accentul nu se mai pune pe marja de profit, ci pe volum, cu volum mare şi marjă mai mică. Pentru profesie, toată această schimbare de paradigmă de business la nivel mondial are implicaţiile ei. Apare necesitatea ca situaţiile financiare să fie armonizate, astfel încât aceleaşi principii trebuie să stea la baza atât a contabilităţii din România, cât şi contabilitatea dintr-un alt stat membru, pentru ca acele situaţii financiare să fie comparabile. De aceea, dezvoltarea standardelor internaţionale de contabiltate şi implementarea lor în standardele naţionale au devenit priorităţi la nivel global”, a subliniat preşedintele CECCAR.

Legat de tehnologie, acesta afirmă că societatea a devenit dependentă de tehnologie, care automatizează multe procese care acum 10-15 ani nu se desfăşurau în mod automat.

”Ceea ce e o adevărată provocare e că din ce în ce mai mult componenta de inteligenţă artificială este incorporată în astfel de aplicaţii IT. Fapt care, practic, pe lângă sarcinile simple de introducere şi prelucrare de date, să aducă valoare adăugată şi din punct de vedere al implementării unui raţionament profesional în aplicaţiile IT”, a punctat Şova.

Aceste provocări nu trebuie luate şi tratate ca oportunităţi de dezvoltare, menţionează el.

”Este evident că expertul contabil are mult mai mult timp să se concentreze asupra acelor servicii cu valoare adăugată ridicată, care permit interpretarea datelor şi utilizarea lor în scop de management şi de dezvoltare a firmei. Profesia tradiţională se transformă din ce în ce mai mult şi probabil că, peste 5-10 ani, expertul contabil va fi ‘mâna dreaptă a antreprenorului’, cel care va stii să traducă limbajul cifrelor într-un limbaj economic şi de management pentru antreprenor şi să-l ajute să înţeleagă exact care este situaţia, starea firmei lui, dar, mai mult, să ofere şi soluţii pentru remedierea şi îmbunătăţirea acestora”, a mai spus reprezentantul CECCAR.

El precizează acum există 37.000-38.000 specialişti contabili în România.

Întrebat dacă numărul e mare sau mic, el spune că ”se doreşte calitate, nu cantitate”.

De asemenea, CECCAR a lansat vineri o nouă siglă.

”Această nouă eră în profesia contabilă şi faptul că CECCAR este conştient de necesitatea adaptării profesiei la era digitală, la globalizare şi faptul că deja am început să intreprindem măsuri concrete în a ne adapta ca profesie, CECCAR şi-a adaptat imaginea şi logo-ul, pornind de la tradiţie la realitatea de azi şi la viitor. S-au introdus în siglă elemente care să sugereze practic digitalizarea şi globalizarea, fiind de fapt vorba de o restilizare a siglei vechi în care Caduceul tradiţional, care reprezenta comerţul, a fost stilizat, adăugându-i-se elemente care să specifice cartea digitală şi globul”, a mai spus preşedintele CECCAR.

Aproximativ 500 de participanţi, reprezentanţi ai conducerii şi membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), ai autorităţilor şi instituţiilor de reglementare, ai mediului de afaceri, precum şi ai unor organizaţii internaţionale şi regionale din domeniul contabil, participă în perioada 28-29 septembrie la Congresul profesiei contabile, eveniment organizat de CECCAR la Palatul Parlamentului.

”Tema unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate profesiei contabile din România, cu participare internaţională, este actuală într-o lume a afacerilor în continuă evoluţie şi în contextul unui mediu de reglementare volatil în care este esenţială o gândire care să înglobeze mai mult decât elementele pur financiar-contabile ale unei organizaţii pentru a se asigura dezvoltarea pe termen lung şi crearea de valoare. Devine imperativ, astfel, pentru organizaţii să adopte o gândire integrată, utilizând o abordare holistică pentru a-şi stabili strategiile şi a-şi evalua performanţele, îmbunătăţindu-şi maniera în care comunică cu clienţii, investitorii şi toate celelalte părţi interesate”, spun reprezentanţii CECCAR.

Cu o istorie de aproape 100 de ani, CECCAR este organismal profesional care gestionează profesia contabilă în România, preocupându-se de dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor profesionistului contabil.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.