Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Chirstine Lagarde, anticipează că economia Uniunii Europene îşi va reveni puternic în semestrul al doilea al acestui an, ea afirmând că există lumină la capătul tunelului, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lagarde a subliniat că creşterea economică a UE va fi ”foarte rapidă” în semestrul al doilea.

Potrivit celor mai recente previziuni economice ale Fondului Monetar Internaţional (FMI), economia UE va avansa cu 4,4% în 2021, un ritm aproximativ similar cu cel al economiilor dezvoltate, dar cu mult în urma avansului anticipat pentru Statele Unite.

În pofida unei lupte dificile împotriva pandemiei de Covid-19, Uniunea Europeană va progresa mai târziu în acest an, a declarat vineri Lagarde, pentru CNBC.

Mai multe regiuni ale zonei euro au fost afectate de un nou val al cazurilor de coronavirus, ceea ce determinat autorităţile să adopte noi restricţii.

Deşi a recunoscut că blocajele afectează creşterea, Lagarde a spus că este optimistă că activităţişe se vor intensifica.

”Există lumină la capătul tunelului. O putem vedea. Nu se află încă la o distanţă de atingere. Mai avem câteva reprize de parcurs”, a declarat Lagarde la emisiunea ”Closing Bell” a CNBC.

Şefa BCE a adăugat că, în a doua jumătate a anului, ”va avea loc o recuperare [care] va evolua rapid, de fapt”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.