Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a declarat joi că dobânzile pe termen lung vor rămâne probabil mai ridicate, în contextul unor schimbări structurale ale economiei americane şi al provocărilor aduse de şocurile de ofertă, relatează CNBC.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe dedicate revizuirii cadrului de politică monetară, proces început în urma pandemiei şi care se reia acum, în contextul noilor condiţii economice globale.
Powell a subliniat că, deşi aşteptările pe termen lung privind inflaţia rămân ancorate în jurul ţintei de 2% a Fed, epoca dobânzilor aproape de zero s-a încheiat.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Dobânzile reale mai ridicate pot reflecta posibilitatea ca inflaţia să fie mai volatilă decât în deceniul trecut. S-ar putea să intrăm într-o perioadă cu şocuri de ofertă mai frecvente şi mai persistente, o provocare serioasă pentru economie şi băncile centrale”, a spus el.
În prezent, rata de politică monetară a Fed se situează în intervalul 4,25% – 4,5%, în creştere semnificativă faţă de perioada post-criză financiară, când a rămas aproape de zero timp de şapte ani.
Deşi Powell nu a menţionat explicit tarifele impuse de fostul preşedinte Donald Trump, el a semnalat în declaraţii anterioare că acestea pot avea un efect de încetinire a creşterii economice şi de creştere a inflaţiei, în funcţie de severitatea şi durata lor. Trump a suspendat temporar cele mai dure tarife pentru o perioadă de 90 de zile de negociere.
Referitor la revizuirea actualului cadru de politică, Powell a declarat că Fed îşi propune o planificare pe cinci ani, axată pe clarificarea modului în care comunică deciziile şi obiectivele, dar şi pe învăţămintele extrase din experienţele recente. Se va reanaliza inclusiv strategia de ”ţintire flexibilă a inflaţiei medii”, adoptată în 2020, care permitea temporar inflaţiei să depăşească pragul de 2% în favoarea ocupării depline a forţei de muncă. Această abordare a fost rapid abandonată în faţa inflaţiei galopante din perioada post-Covid.
”În cadrul discuţiilor, s-a considerat că este oportun să revizuim limbajul referitor la ‘insuficienţe’ ale inflaţiei şi ocupării forţei de muncă. Vom lucra la o nouă declaraţie de consens, care să fie robustă într-o varietate de scenarii economice”, a precizat Powell.
El a adăugat că eficienţa comunicării Fed este esenţială într-un mediu caracterizat de şocuri multiple şi incertitudine. Noua revizuire va analiza şi modalităţi prin care banca centrală poate îmbunătăţi transmiterea mesajelor privind incertitudinile politicii monetare.
Powell nu a oferit un termen clar pentru finalizarea procesului, dar a menţionat că acesta se va încheia ”în lunile următoare”. Revizuirea precedentă a fost prezentată în august 2020, la reuniunea anuală a băncii centrale din Jackson Hole, Wyoming.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.