Compania Naţională ”Poşta Română”, liderul serviciilor de poştă şi logistică din ţară, anunţă că a demarat în acest an un amplu proces de rebranding şi diversificare a portofoliului de branduri, proces care este încă în desfăşurare. Compania precizează totodată că transformarea sa este bazată pe trei direcţii: Ghişeu universal, Curierat şi logistică şi Servicii financiar-bancare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Compania Naţională Poşta Română, liderul serviciilor de poştă şi logistică din ţară, a demarat în acest an un amplu proces de rebranding şi diversificare a portofoliului de branduri, proces care este încă în desfăşurare şi care marchează o nouă etapă în istoria sa de peste 163 de ani”, anunţă compania.

Strategia de rebranding presupune un pachet complex, ce include, în acord cu procesul de transformare organizaţională, o nouă identitate vizuală a companiei sub umbrela unui brand principal puternic, cu o arhitectură clară, a cinci sub-branduri specializate şi a unui brand endorsat.

”Procesul de rebranding al Companiei Naţionale “Poşta Română” este dezvoltat în colaborare cu Inoveo Concept, agenţie românească de consultanţă în branding şi design cu peste 20 de ani de experienţă şi un portofoliu extins de proiecte pentru branduri naţionale şi internaţionale. Procesul include toate etapele necesare pentru construcţia unui brand solid şi contemporan”, mai arată compania.

La finalul acestui proces, Poşta Română va face publică noua strategie de rebranding, cu toate componentele ei, aşa cum vor fi ele definite.

Poşta Română subliniază că trece printr-o transformare majoră bazată pe 3 direcţii:

  1. Ghişeu universal – infrastructură de relaţie între cetăţeni şi companii cu instituţiile statului;
  2. Curierat şi logistică- bază solidă de hub-uri logistice, concurent în e-commerce şi last-mile;
  3. Servicii financiar-bancare-soluţii digitale accesibile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.