Compania de stat Poşta Română a înregistrat o creştere de 12,5% al profitului net în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 17,8 milioane de lei, în contextul creşterii veniturilor şi a diversificării serviciilor, potrivit datelor transmise joi, pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a reuşit o creştere a veniturilor de 1,7% în primul semestru, faţă de primele şase luni ale anului trecut, până la 572,57 milioane lei, în condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere.

”În condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile. Astfel, veniturile totale au crescut şi ele uşor faţă de anul trecut şi în intervalul de referinţă au fost înregistrate venituri totale de 572,57 milIoane lei faţă de aceeaşi perioadă din 2016 cand au fost de 562,8 milioane lei. În acelaşi timp, cheltuielile Poştei Române în primele şase luni ale anului, au atins valoarea totala de 551,6 milioane lei fiind cu 4,1% mai mici decât au fost bugetate”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro.

Totodată, în primele şase luni din 2017, Poşta Română a obţinut un profit operaţional de 20,9 milioane de lei, în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut.

”Rezultatele menţionate anterior survin acţiunilor de consolidare economico-financiară în deplină convergenţă cu politicile şi strategiile de dezvoltare ale acţionarilor, Compania Naţională Poşta Română (CNPR) ramânând consecventă obiectivului sau de creştere şi diversificare a serviciilor”, a transmis compania, pentru News.ro.

Compania a anunţat recent că reia procesul de selecţie a unui partener bancar, privind oferirea de servicii şi produse bancare, prin intermediul oficiilor poştale, şi a invitat instituţiile bancare interesate să transmită scrisori de intenţie.

În 2016, CNPR a obţinut venituri totale de 1,135 miliarde lei şi un profit net de 10,45 milioane lei, potrivit datelor trimise Ministerului Finanţelor. La finalul anului trecut, datoriile totale ale companiei erau de 675 milioane lei, iar numărul angajaţilor era de 24.240, potrivit aceleiaşi surse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.