Podul Minciunilor din municipiul Blaj, care a fost refăcut din temelii în doar opt luni, va fi redat circulaţiei pe 1 decembrie. Miercuri seară, autorităţile locale au făcut probe privind modul în care construcţia va fi iluminată festiv cu ocazia redeschiderii. Inaugurarea oficială a podului va avea loc în 5 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Anunţul privind redeschiderea circulaţiei pe podul din municipiul Blaj a fost făcut pe Facebook de către primarul municipiului, Gheorghe Valentin Rotar. Potrivit acestuia, podul va fi redat circulaţiei rutiere şi pietonale pe 1 decembrie, la ora 16:00.
 
Miercuri seară, în prezenţa mai multor localnici, autorităţile au făcut teste privind iluminarea construcţiei la evenimentul organizat joi seară. 
 
”Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri. Podul Minciunilor este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România, cu un aspect arhitectural modern şi futurist, care îmbină vechiul şi noul, respectând patrimoniul existent în zonă. Este o investiţie foarte importantă, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, obligatorie pentru Blaj, care rezolvă dificultăţile create de traficul rutier din zonă”, a scris edilul pe reţeaua de socializare. 
 
Inaugurarea oficială a podului va avea loc luni, 5 decembrie, printr-un concert organizat pe pod.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.