Pieţele europene au închis în creştere marţi, recuperând pierderile din sesiunea precedentă şi stabilind un nou maxim istoric în ultima sesiune completă înainte de Crăciun, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a avansat cu 0,3%, ducând câştigul anual la 16% şi poziţionându-se pe direcţia celui de-al treilea an consecutiv de apreciere.
Creşterea a fost susţinută în mod decisiv de acţiunile Novo Nordisk. Titlurile companiei daneze au urcat cu 9,2%, după ce producătorul Wegovy a primit aprobarea FDA pentru prima pastilă GLP-1 destinată pierderii în greutate, un avantaj competitiv major faţă de rivalul american Eli Lilly. Novo a fost cel mai performant emitent european de acţiuni din segmentul marilor capitalizări.
Alţi producători farmaceutici au beneficiat la rândul lor de sentimentul pozitiv. Acţiunile Zealand Pharma, companie daneză aflată în curs de dezvoltare a unor tratamente împotriva obezităţii, au avansat cu 1,6%. Indicele european al sectorului de sănătate Stoxx 600 Healthcare a urcat cu peste 1%.
Biotech-ul francez Abivax şi-a extins câştigurile pentru a doua zi consecutiv, închizând cu un plus de 3,8% după creşterea de 15,4% consemnată luni. Compania este printre cele mai performante acţiuni europene ale anului.
În sectorul energiei regenerabile, Orsted a reuşit să recupereze parţial pierderile după declinul de 13% din sesiunea precedentă, determinat de suspendarea de către Departamentul de Interne al SUA a cinci proiecte eoliene offshore aflate în construcţie. Marţi, titlurile Orsted au închis cu 1,3% mai sus.
Pe scena politică, premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a respins importanţa numirii de către preşedintele Donald Trump a unui „emisar special” pentru teritoriul danez, după încercările repetate ale acestuia de a achiziţiona insula bogată în metale rare.
Pe pieţele de mărfuri, aurul şi argintul au atins noi maxime, continuând creşterea începută luni. Contractele futures au fost tranzacţionate în jurul nivelurilor de 4.493 dolari pe uncie pentru aur şi 70,47 dolari pe uncie pentru argint, pe fondul slăbirii apetitului pentru active riscante.
În zona euro, datele finale ale PIB-ului Spaniei au confirmat creşterea anuală de 2,8% în trimestrul al treilea, în linie cu estimările preliminare.
În Asia-Pacific, bursele au deschis marţi în majoritate pe creştere, susţinute de avansul acţiunilor din tehnologie în SUA, chiar dacă în închidere evoluţiile au fost mai temperate. Pe Wall Street, indicii americani s-au tranzacţionat modest pozitiv, după un start puternic într-o săptămână scurtată de sărbători.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







