Piaţa locală de peşte a înregistrat o creştere de circa 10% în primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, iar anul în curs se va încheia cu o valoare a vânzărilor mai ridicată cu aproximativ 10%, conform estimărilor reprezentanţilor importatorului şi distribuitorului Alfredo Seafood. Astfel, piaţa locală de peşte şi fructe de mare ar urma să ajungă la aproape 380 milioane de euro, în creştere lentă faţă de 2017, spun aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest an a adus o creştere moderată a consumului de peşte, fructe de mare şi produse derivate, dar este foarte important că piaţa îşi continuă tendinţa ascendentă din ultimii cinci ani, a declarat  fondatorul Alfredo Seafood, Mihai Cristian Dărmănescu.

“Vedem totuşi o uşoară încetinire a ritmului de creştere, cauzată de diverşi factori: preţurile mai mari faţă de carnea roşie, corelat cu faptul că oamenii s-au obişnuit cu scăderea TVA-ului la alimente de la 24% la 9%, aspect care impulsionase puternic vânzările în 2015 şi 2016. Subliniez că discutăm despre o piaţă încă în formare în România, care mai are o distanţă de parcurs până la momentul maturizării. Alte bariere ţin de o falsă percepţie conform căreia preparatele pe bază de peşte ar fi mai dificil de gătit. Această este o părere eronată mai ales că acum există tehnologii moderne de procesare şi ambalare care fac peştele la fel de uşor de preparat ca puiul sau carnea de porc, prin procesare ca îndepărtarea pielii, desolzirea, filetarea şi porţionarea”, a declarat Dărmănescu, în comunicat.

Potrivit prognozelor Alfredo Seafood, consumul de peşte per capita se va situa la finalul anului în jurul a 7 kilograme pe an, o cifră extrem de mică în comparaţie cu media europeană: 23 kilograme pe cap de locuitor.

”Somonul va rămâne unul dintre liderii topului celor mai consumate soiuri de peşte şi în 2018, pe fondul creşterii importurilor de peşte, fructe de mare şi alte nevertebrate marine. În prima jumătate a anului, somonul a condus clasamentul valoric, înregistrând vânzări de circa 50 milioane de euro la nivel naţional. Creşterea constantă a consumului de somon în România se datorează mai multor aspecte, printre care se numără: o mai mare preocupare a oamenilor pentru o dietă sănătoasă şi calitatea cărnii care este gustoasă, dar şi uşor de preparat”, mai spun reprezentanţii companiei.

Aproximativ 20% din portofoliul Alfredo Seafood este reprezentat de somonul ultra proaspăt şi de cel congelat, pescuit din Marea Nordului (provenit din acvacultură) şi din apele Pacificului de Nord (somon sălbatic).

“În ciuda creşterii încete a consumului de peşte pe plan local, tot mai mulţi oameni au descoperit preparatele gata pregătite pentru a fi gătite. Încă suntem departe de dezideratul de minimum o masă pe săptămână, pe care ar trebui să îl atingem dacă vrem să ne apropiem de media europeană”, a conchis fondatorul Alfredo Seafood.

Alfredo Seafood a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 20 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de 2016, iar prima parte din acest an s-a pregătit pentru extindererea în pieţele din regiune: Republica Moldova şi Bulgaria.

Alfredo Seafood este una dintre cele mai importante mărci din România, brandul fiind creat de Mihai Cristian Dărmănescu şi lansat în anul 2013.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.