Philip Morris International, unul din cei trei mari producători de tutun la nivel global, estimează că numărul ţigărilor clasice vândute va scădea la 550 miliarde unităţi până în 2025, de la 800 miliarde în 2017, însă va creşte numărul dispozitivelor IQOS utilizate de la 30 miliarde anul trecut, la 250 miliarde în 2025.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În 2014, de exemplu, compania a raportat 890 miliarde ţigarete şi 881 miliarde în 2015. Acest număr a scăzut la 845 miliarde unităţi în 2016 şi la 800 miliarde în 2017. Estimăm că până în 2025, numărul ţigaretelor clasice vândute de Philip Morris va coborî la 550 miliarde unităţi”, a declarat joi Julia Shpeter, director market campaign activation la Philip Morris, în cadrul unei întâlniri cu presa la Neuchâtel, Elveţia.

Grupul a investit până în prezent peste 3 miliarde dolari în cercetare-dezvoltare şi are un portofoliu de 2.350 de patente aprobate.

”Vrem să creăm alternative mai bune pentru fumători, produse care au potenţialul de a reduce riscurile asociate fumatului. Pentru a putea face acest lucru, în spatele Iqos stă un program riguros de cercetare, început acum peste zece ani. Pornind de la designul produsului, la compoziţia aerosolului produs, trecând prin teste amănunţite de toxicologie şi până la studii clinice şi post marketing, programul permite generarea de date ştiinţifice validate şi replicabile. Am demostrat că  IQOS elimină combustia tutunului, specifică ţigaretelor convenţionale şi recunoscută ca fiind responsabilă pentru producerea celor mai mulţi compuşi dăunători pentru sănătate şi încălzind tutunul reuşeşte să reducă valorile compuşilor dăunători sau potenţial dăunători în aerosolul produs. Studiile sunt încă în desfăşurare, dar datele generate şi publicate până în acest moment ne dau încredere în potenţialul acestui produs”, a declarat Julia Shpeter, director market campaign activation la Philip Morris.

Ţinta este ca la sfârşitul acestui an compania să ajungă la 100 miliarde unităţi vândute din categoria rezervelor de tutun pentru produse cu potenţial de risc redus.

În total, compania are 150 milioane clienţi. Până în prezent, 4 milioane au renunţat la fumatul convenţional şi au început să foloseasă IQOS, spun oficialii Philip Morris.

Produsul a fost lansat pentru prima dată în 2014 în Japonia şi un an mai târziu în Elveţia şi România.

”Vindem circa 8.000 de dispozitive IQOS pe zi la nivel global. În 2017, am vândut 30 de miliarde de unităţi şi până în 2025, estimăm că numărul rezervelor pentru dispozitivele IQOS şi ţigaretelor electronice vândute va creşte la 250 miliarde”, au mai spus oficialii producătorului de ţigarete.

Primul produs privind fumatul neconvenţional, Accord, a fost scos pe piaţă de companie în anul 1998, însă a fost retras ulterior de la vânzare, ca urmare a faptului că tehnologia şi piaţa nu erau pregătite pentru această schimbare.

Reprezentantii companiei au citat totodată proiecţiile Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, care estimează că până în anul 2025 vor fi mai mult de 1 miliard de fumători la nivel mondial.

Philip Morris are circa 80.000 de angajaţi la nivel global şi 48 de unităţi de producţie în 32 de ţări.

Cele mai cunoscute branduri comercializate de companie sunt: Marlboro, Chesterfield, L&M.

Compania a raportat venituri nete de 75 miliarde dolari şi un profit net de 7 miliarde dolari la nivelul anului 2016.

Grupul este prezent şi în România, având circa 16% din piaţa. Principalii săi concurenţii sunt British American Tabacco (BAT) şi JTI. La nivelul anului 2017, piaţa noagră a ţigaretelor în România a atins o medie de 16%.

 


 [U1]

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.