Patria Bank, bancă rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank, a semnat un acord cu InvestCapital LTD, companie membră a Grupului Kruk, prin care banca vinde un portofoliu de creanţe neperformante constând în credite de consum negarantate acordate persoanelor fizice, cu o valoare nominală de 245 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expunerea care face obiectul tranzacţiei priveşte un număr de circa 9.800 de contracte şi o valoare nominală de aproximativ 245 de milioane de lei şi va fi administrată local de KRUK România, arată un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

“Prin această tranzacţie ne eliberăm de o parte din stocul de credite neperformante rezultat în urma fuziunii dintre fosta Patria Bank si fosta Banca Comerciala Carpatica, marcând astfel o reuşită ce va contribui la atingerea obiectivelor de business şi de îmbunătăţire a indicatorilor de profitabilitate, care au manifestat deja o tendinţă pozitivă începând cu trimestrul al doilea al anului curent”, a spus directorul general Patria Bank, Bogdan Merfea.

Acestei prime tranzacţii îi va urma un nou proiect de vanzare portofoliu de către Patria Bank, estimat a avea loc până la finalul acestui an şi vizând credite neperformante acordate persoanelor fizice şi juridice, atât garantate cât şi negarantate.

”În cea de-a doua jumătate a anului am observat o dorinţă crescută a băncilor din România de a vinde portofolii de creanţe. Astfel de tranzacţii au fost şi vor fi un element important de management eficace şi modern al pieţei financiare din România. Suntem de părere că partenerii de afaceri revin pe piaţă cu noi tranzacţii”, a spus directorul general al Kruk Romania, Tomasz Ignaczak.

Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 81 de sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active.

Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi Patria Asset Management.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.