Un operator economic din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, care a depăşit capacitatea maximă admisă de deşeuri periculoase pe care avea dreptul să le depoziteze, a fost amendat cu 100.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu.
”Ca urmare a autosesizării, o echipă de comisari, din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Dâmboviţa s-a deplasat la un operator economic, având punctul de lucru pe raza localităţii Crevedia, judeţul Dâmboviţa, unde a constatat faptul că, operatorul economic nu a respectat condiţiile din Autorizaţia de Mediu, emisă de Direcţia Judeţeană de Mediu Dâmboviţa şi anume, a depăşit capacitatea maximă de stocare temporară de 45 tone deşeuri periculoase, menţionată în actul de reglementare deţinut”, anunţă, marţi seară, Garda de Mediu Dâmboviţa.
Sursa citată a precizat că, în urma neconformităţiilor constatate în teren, Garda de Mediu a aplicat societăţii o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 100.000 lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare şi au fost impuse măsuri obligatorii de remediere a deficienţelor constatate.
”Atragem atenţia tuturor operatorilor economici cu privire la obligaţia de a respecta legislaţia privind protecţia mediului, şi anume, condiţiile prevăzute în actele de reglementare deţinute, în desfăşurarea oricărei activităţi cu impact asupra mediului”, mai arată Garda de Mediu.




























