Acţionarii companiei petroliere OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, au aprobat propunerea directoratului de a distribui dividende de 0,015 lei/acţiune, ceea ce înseamnă alocarea pentru acţionari a 850 milioane lei, sau 82% din profitul net realizat anul trecut, potrivit unui comunicat transmis miercuri bursei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a înregistrat anul trecut un profit de 1,04 miliarde de lei (circa 231 milioane euro), faţă de o pierdere de 690 de milioane de lei în 2015. 

“În 16 februarie, am anunţat Strategia Actualizată 2021+, care reafirmă direcţiile curente ale Societăţii, asigurând continuitate în generarea de performanţă. Prin această strategie, OMV Petrom se angajează să menţină o poziţie financiară solidă şi să ofere un dividend atractiv pentru acţionari”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat şi bugetul de investiţii pentru acest an, de 4,56 miliarde lei, în creştere cu 83% faţă de 2016, când investiţiile au fost de doar 2,49 miliarde lei.

”Principala destinaţie a investiţiilor continuă să fie divizia Upstream, pentru care s-au bugetat investiţii de peste 4,15 miliarde de lei (91% din buget), urmată de Downstream Oil, cu un buget de investiţii de 323 milioane de lei, în 2017”, a anunţat compania petrolieră.

În şedinţa AGA s-a aprobat şi numirea membrilor consiliului de supraveghere pentru un mandat de patru ani, până la 28 aprilie 2021.

Consiliul de Supraveghere este compus din Rainer Seele, Reinhard Florey, Manfred Leitner, Johann Pleininger, Daniel Turnheim, Jochen Weise, Joseph Bernhard Mark Mobius, Radu Cojocaru şi Mihai Busuioc, ultimii doi fiind noi membri, propuşi de Ministerul Energiei.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, Ministerul Energiei are o participaţie de 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,78% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Compania are o valoare de piaţă de 18,3 miliarde lei (4 miliarde euro), la ultimul preţ de închidere de la bursă, de 0,3230 lei/acţiune. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.