OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a anunţat marţi că centrala electrică Brazi este disponibilă în prezent la 100% din capacitatea de 860 de MW.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 13 noiembrie, începând cu ora 17:00, cel de-al doilea grup generator a devenit disponibil, după înlocuirea transformatorului avariat”, se arată în comunicat.

Centrala de la Brazi poate acoperi până la 10% din consumul mediu orar de electricitate al României, când funcţionează la capacitate maximă.

Începând cu sfârşitul lunii septembrie 2016, OMV Petrom s-a confruntat cu avarii la două transformatoare ale centralei.

”În perioada octombrie 2016-aprilie 2017, centrala a funcţionat la 50% din capacitate, iar în perioada aprilie-iunie 2017 a fost complet indisponibilă. La începutul lunii iulie anul acesta, a fost înlocuit unul dintre transformatoare, iar de atunci centrala a funcţionat la 50% din capacitate”, se arată în comunicat.

Centrala Brazi este cel mai mare proiect privat de investiţii greenfield din sectorul energetic din România, fiind pusă în funcţiune în 2012, cu investiţii de 530 de milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.