OMV Petrom anunţă în raportul trimestrial că avansează în asigurarea de fonduri europene pentru proiecte de energie regenerabilă, hidrogen verde, staţii de reîncărcare a autovehiculelor electrice. Compania vrea să-şi reducă intensitatea emisiilor de carbon cu 30% până în 2030 faţă de 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 30% până în 2030 faţă de 2019 (2022: scădere de circa 11% faţă de 2019). Progrese în dezvoltarea unui portofoliu de energie electrică din surse regenerabile prin parteneriate. Dezvoltarea de proiecte în direcţia producerii de combustibil sustenabil pentru aviaţie şi bio-etanol de generaţia a doua. Mobilitatea electrică: continuarea extinderii reţelei de încărcare a autovehiculelor electrice, având în plan dublarea numărului existent de puncte de încărcare (la sfârşitul anului 2022: 120 puncte de încărcare rapide şi ultra rapide instalate). Fonduri UE: avansăm în asigurarea de fonduri europene pentru diverse proiecte (energie electrică regenerabilă, hidrogen verde, staţii de reîncărcare a autovehiculelor electrice)”, arată raportul trimestrial al companiei.

Pentru 2023, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 80 dolari/baril (2022: 101 dolari/bbl). Marja de rafinare este estimată a se situa la peste 9 dolari/bbl (2022: 16,6 dolari/bbl).

În România, cererea de produse petroliere în comerţul cu amănuntul se preconizează a fi uşor peste cea din 2022, iar cea pentru gaze naturale şi electricitate în scădere comparativ cu 2022 (anterior: cererea pentru toate relativ stabilă faţă de nivelul din 2022). Măsurile legislative introduse pentru pieţele de gaze naturale şi energie electrică, în ceea ce priveşte preţurile, marjele, înmagazinarea şi taxele, au fost prelungite până la finalul lunii martie 2025.

Valoarea investiţiilor este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70%, cu investiţii mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. Investiţiile necesită un mediu de reglementare şi fiscal previzibil şi stabil (2022: 3,6 miliarde lei), arată compania.

 ”Ne aşteptăm să generăm un flux de trezorerie extins ănainte de plata dividendelor pozitiv, dar în scădere faţă de cel din 2022, ca urmare a investiţiilor în creştere (2022: 8,2 miliarde lei). Randament pentru acţionari atractiv: dividend de bază pe acţiune de 0,0375 lei pentru 2022, aprobat de AGOA; Directoratul a anuntat intenţia ca un dividend special să fie distribuit în 2023, valoarea exactă urmând să fie comunicată la jumătatea anului 2023.

Explorare şi Producţie: Se estimează că producţia va fi în jurul a 110.000 bep/zi, excluzând posibile vânzări de active (2022: 119.000 bep/zi).

”Optimizarea portofoliului: concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili, prin evaluarea unor vânzări selective de zăcăminte. Investiţii: circa 2,9 miliarde lei, incluzând Neptun Deep (2022: 2,6 miliarde lei): forarea a circa 55 de sonde noi şi sidetrack-uri şi realizarea a circa 450 de reparaţii capitale la sonde (2022: 55 de sonde noi şi sidetrack-uri; 647 de reparaţii capitale la sonde)”, se meţionează în raport.

În ceea ce priveşte parteneriatul cu Auchan, sunt planificate magazine MyAuchan în toate cele 400 de staţii de distribuţie marca Petrom, planificate până la finalul anului, devansând cu un an planul iniţial (la finalul anului 2022: 275 de magazine).

 Rata de utilizare a rafinăriei este estimată a se situa peste valoarea de 85%, având în vedere revizia de 42 zile care a început în aprilie (2022: 95%). Vânzările totale de produse rafinate sunt estimate a fi uşor în scădere faţă de cele din 2022 (2022: 5,5 milioane tone), ca urmare a producţiei mai mici cauzate de revizia rafinăriei; vânzările cu amănuntul sunt estimate a fi în creştere uşoară faţă de 2022.

Compania estimează vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2022 (2022: 46 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse, atât din producţia proprie, cât şi de la terţi, dar şi din cauza cererii încă scăzute. Producţia totală netă de energie electrică este prognozată să fie mai mică faţă de 2022 (2022: 5 TWh) în contextul unei opriri planificate la centrala electrică Brazi cu o durata mai mare faţă de planificarea iniţială, în prezent estimată la patru luni pentru întreaga capacitate (2022: o lună pentru întreaga capacitate şi o lună pentru jumătate din capacitate).

Costul de producţie a crescut uşor cu 2%, la 14,5 dolari/bep, în principal din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare, parţial contrabalansată de cursul de schimb favorabil (dolarul s-a apreciat faţă de leu). Costul de producţie exprimat în lei a crescut cu 6%, la 66,4 lei/bep.

În trimestrul 1 din acest an compania a finalizat forarea a 8 sonde noi şi sidetrack-uri, inclusiv 1 sondă de explorare (T1/22: 10 sonde noi şi sidetrackuri).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.