OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a anunţat vineri inaugurarea unui tronson de 1,4 km de cale ferată, în interiorul rafinăriei Petrobrazi, în care a investit 1,7 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu acest tronson, lungimea liniilor ferate în exploatare în interiorul rafinăriei a ajuns la aproape 50 de km.

”Aproape trei sferturi din reţeaua de căi ferate din Petrobrazi a fost modernizată în ultimii 10 ani. Investiţiile pentru aceste modernizări, incluzând lucrările de mentenanţă, depăşesc 50 milioane de euro”, se arată în comunicat.

Compania foloseşte transportul pe calea ferată pentru o parte importantă a producţiei de carburanţi de la Petrobrazi, potrivit unui membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de downstream, Neil Anthony Morgan.

”Carburanţii sunt încărcaţi în vagoane cisternă în interiorul rafinăriei, iar calea ferată de la Petrobrazi face legătura cu reţeaua publică. Apoi, carburanţii sunt transportaţi la depozitele noastre din ţară, de unde sunt distribuiţi ulterior către benzinării. În ultimii ani am făcut eforturi importante pentru a optimiza din punct de vedere logistic acest traseu al carburanţilor. Inaugurarea noului segment de cale ferată ne va permite să reducem şi mai mult costurile datorită reducerii timpilor de manevră şi va contribui la creşterea siguranţei operaţiunilor”, a declarat Neil Anthony Morgan.

Noul tronson de cale ferată, construit în zona instalaţiei de cocsare, are rolul de a interconecta alte patru linii existente. Anual, în rafinăria Petrobrazi sunt încărcate peste 50.000 de vagoane cu produse petroliere, potrivit companiei.

După privatizare, în perioada 2005-2016, investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfăşurat în perioada 2010-2014.

Cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual, Petrobrazi poate procesa întreaga producţie de ţiţei a OMV Petrom din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.