Oferta de retail garantată Digi (RCS&RDS), pentru persoane fizice, ce cuprinde 534.000 de acţiuni şi care a fost lansată vineri dimineaţă, a fost cumpărată integral în doar o oră şi jumătate. Brokerii consultaţi de News.ro spun că domeniul de tehnologie în care activează grupul RCS&RDS este cel mai căutat sector de către investitori şi estimează că oferta publică va fi suprasubscrisă de trei-patru ori în perioada de derulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O persoană fizică a putut cumpăra maximum 267 de acţiuni, la un preţ maxim de 56 de lei. 

"Este un brand cunoscut şi cea mai mare oferta publică privată de la Bursa de Valori Bucureşti. Cred că aceste două considerente au cântărit mult la ritmul alert de subscriere. Trebuie menţionat şi mecanismul ales pentru tranşa garantată ('primul venit, primul servit'), care a făcut ca sentimentul urgenţei să crească şi mai mult", a declarat vineri, pentru News.ro, directorul general adjunct al casei de brokeraj TradeVille., Ovidiu-George Dumitrescu.

El afirmă că vineri s-a subscris întreaga cantitate garantată în circa 1,5 ore de la deschiderea subscrierilor, în timp ce, în total, din cantitatea alocată investitorilor individuali s-a subscris un procent de circa 42%.

"Atâta timp cât listarea se va constitui într-o poveste de succes atât pentru companie, cât şi pentru acţionarii din IPO, avem şansa ca ea să atragă mult mai mulţi noi emitenţi la bursă, emitenţi care prin emisiunea de acţiuni să îşi întărească structura de capital şi să poată genera creştere şi prosperitate pentru întreaga economie", a mai spus Dumitrescu.

Brokerii argumentează că domeniul de activitate al Digi este în topul preferinţelor investitorilor la nivel mondial.

"S-au subscris cele de pe tranşa de retail. Este prima companie de calibru din sectorul IT, televiziune, Internet, care se listează, domeniul high-tech este cel mai căutat sector de către investitori. Când văd astfel de oportunităţi ei nu le ratează. Şi este normal ca acesta să fie motorul creşterilor viitoare", a afirmat brokerul Adrian Simionescu, pentru News.ro.

El estimează că oferta publică va fi suprasubscrisă de trei-patru ori în perioada de derulare. "Asta arată şi potenţialul de creştere viitor. Pe locul doi în preferinţele investitorilor sunt ofertele medicale", a spus Simionescu.

Tranşa investitorilor instituţionali reprezintă 85% din total, echi­valentul a 18,4 milioane de acţiuni, în vreme ce tranşa investitorilor de retail numără 3,2 milioane acţiuni.

Digi Communications NV, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, a lansat vineri o ofertă publică iniţială (IPO) pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), estimând că va obţine până la 1,218 miliarde lei din listare, în contextul în care vor fi vândute până la 21,744 milioane de acţiuni la un preţ de ofertă estimat a fi între 38 lei şi 56 lei per acţiune, potrivit prospectului publicat joi pe site-ul BVB.

Digi Communications NV este o companie înregistrată în Olanda prin intermediul căreia omul de afaceri Zoltan Teszari controlează cea mai mare afacere, compania RCS & RDS, ce deţine cea mai mare reţea de cablu TV din România şi a patra companie de telefonie mobilă, Digi Mobil. Compania a anunţat, la mijlocul lunii aprilie, că va lansa o ofertă publică iniţială pe BVB.

”Se preconizează că Carpathian Cable Investments S.à.R.L., Celest Limited, ING Bank N.V., Yarden Mariuma, Dorina Schelean, Nicusor Dorel Schelean, Sirian Radu-Traian şi Zoltán Teszári, care vor vinde Acţiuni Oferite în cadrul Ofertei (împreună „Acţionarii Vânzători”) vor oferi până la 21.744.108 acţiuni oferite pentru a obţine sume preconizate brute de până la 1.218 milioane lei”, se arată în prospect.

Investitorii de retail pot obţine o reducere de 7% din preţul de ofertă pentru subscrierile efectuate în mod valabil în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei ofertei, până în data de 5 mai, şi o reducere de 3% din preţul de ofertă pentru subscrierile efectuate în perioada 8-10 mai. Ultima zi a ofertei este 10 mai.

”La determinarea preţului de ofertă, a mărimii ofertei şi a bazei de alocare, se vor lua în considerare mai mulţi factori, inclusiv nivelul şi natura cererii pentru acţiunile oferite în timpul procesului de bookbuilding, nivelul cererii din cadrul tranşei investitorilor de retail, condiţiile de piaţă predominante şi obiectivul de stabilire a unei pieţe secundare ordonate pentru acţiunile oferite”, se arată în prospect.

Listarea Digi este intermediată de către Citigroup şi Deutsche Bank, în calitate de coordonatori globali comuni, împreună cu BT Capital Partners S.A., BRD-Groupe Société Générale, Société Générale, Raiffeisen Bank şi Wood & Company Financial Services, în calitate de deţinători comuni ai registrului de subscrieri.

Listarea unuia dintre cei mai mari furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria va fi, probabil, cea mai mare în acest din Europa Centrală şi de Est, va avea un impact probabil mai mare decât listarea Medlife şi va ajuta România să se apropie de statutul de piaţă emergentă, în contextul în care va reprezenta un magnet pentru investitorii străini, potrivit specialiştilor consultaţi recent de News.ro.

Înainte de listare, compania a prezentat în premieră şi datele financiare pe 2016. Astfel, în 2016, operaţiunile Digi din România au generat încasări de 612,7 milioane euro, sau 72,7% din veniturile totale, afacerile din Ungaria au generat 137,9 milioane euro (16,4% din venituri), operaţiunile din Spania au adus companiei 83 milioane euro (9,9%), iar afacerile din Italia au generat 9,2 milioane euro (1,1%).

"Pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2016 am înregistrat EBITDA ajustat şi marja EBITDA ajustată pentru operaţiunile continue de 263,3 milioane € şi, respectiv, de 31,2%, reprezentând RCAC de 8% din 2014 până în 2016 pentru operaţiunile continue", a menţionat compania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.