Oana Iliescu, farmacist de profesie, cu un master în Marketing şi Comunicare, preia conducerea Wörwag Pharma România Bucureşti. Anterior, a ocupat funcţia de Country Head la Salveo România şi a deţinut poziţii de conducere în domeniile vânzărilor şi marketingului în cadrul unor companii precum Sandoz şi STADA.
"Wörwag Pharma anunţă numirea Oanei Iliescu în funcţia de Managing Director al Wörwag Pharma România, începând cu 15 iulie 2026. Aceasta îi succede dr. Norina Alinta Gâvan, care se retrage din activitate după 28 de ani dedicaţi dezvoltării operaţiunilor companiei în România. Sub conducerea dr. Norina Alinta Gâvan, Wörwag Pharma România a devenit una dintre cele mai mari şi performante filiale ale Grupului Wörwag Pharma, consolidându-şi poziţia pe piaţa farmaceutică din România", potrivit unui comunicat al companiei.
Farmacist de profesie, Oana Iliescu deţine un master în Marketing şi Comunicare şi aduce o experienţă de peste 20 de ani în industria farmaceutică. Înainte de a prelua conducerea Wörwag Pharma România, a ocupat funcţia de Country Head la Salveo România şi a deţinut poziţii de conducere în domeniile vânzărilor şi marketingului în cadrul unor companii precum Sandoz şi STADA.
"Suntem încântaţi să îi urăm bun venit Oanei Iliescu în cadrul Grupului Wörwag Pharma. În acelaşi timp, îi mulţumim din suflet doamnei dr. Norina Alinta Gâvan pentru contribuţia sa remarcabilă şi pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul celor 28 de ani, în care a construit şi dezvoltat cu succes operaţiunile companiei în România", a declarat Jochen Schlindwein, CEO & Managing Director, Wörwag Pharma Group
Wörwag Pharma GmbH & Co. KG este o companie farmaceutică cu sediul central în Böblingen, Germania, specializată în dezvoltarea, producţia şi distribuţia internaţională de medicamente.
Portofoliul companiei include atât medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală, cât şi produse OTC şi suplimente alimentare.
Principalele arii terapeutice în care activează compania sunt diabetul şi complicaţiile asociate, afecţiunile sistemului nervos, bolile musculo-scheletale şi sănătatea sistemului imunitar. Grupul deţine două unităţi de producţie, în Polonia şi Germania, unde produce atât propriul portofoliu de medicamente, cât şi produse realizate în regim de contract manufacturing.
În 2025, Wörwag Pharma a înregistrat o cifră de afaceri de 358,8 milioane de euro, are aproximativ 1.500 de angajaţi şi este prezentă în peste 35 de ţări.
Fondată în 1971 de dr. Fritz Wörwag, compania este administrată în prezent de Gerhard Mayer şi Jochen Schlindwein.




























