Compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti a lansat o licitaţie prin care vrea să cumpere beton în valoare de până la 29,74 milioane lei (6,22 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Obiectul contractului îl reprezintă achiziţia betonului de ciment gata de turnare, inclusiv asigurarea transportului la locul unde se află obiectivele de investiţii, precum şi serviciile de pompare. Valoarea estimata a contractului ce urmeaza a fi semnat este estimată la 2,249 milioane lei, fără TVA.

”Valoarea contractului poate fi revizuită până la valoarea maximă de 29.741.000 lei, la care se adaugă TVA, întrucât autoritatea contractantă se află în imposibilitatea stabilirii cu exactitate a cantităţilor necesare pentru finalizarea diferitelor activităţi aferente fazelor de execuţie pe o perioadă de 2 ani”, se arată în anunţ.

Durata contractului este estimată la 24 luni, iar tipul procedurii este licitaţie deschisă. Termen limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 ianuarie 2020.

Compania municipală Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti a apărut în cadrul holding-ului de societăţi comerciale înfiinţate de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, la finalul lunii august, să reînfiinţeze cele 20 de companii municipale aflate în subordinea Primăriei Capitalei, desfiinţate prin decizii definitive ale instanţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.