Compana farmaceutică daneză Novo Nordisk îşi propune să convingă guvernele europene să plătească pentru medicamentul său pentru obezitate Wegovy, destinat persoanelor supraponderale sau care au comorbidităţi, a declarat vineri directorul său general, subliniind atât beneficiile medicale, cât şi costurile tratamentului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comentariile CEO-ului Lars Fruergaard Jorgensen au fost cele mai detaliate de până acum cu privire la strategia producătorului de medicamente de extindere în Europa, unde majoritatea ţărilor au sisteme publice de sănătate.

”În Europa, am urmări să obţinem rambursare pentru acei pacienţi cu cel mai mare IMC, care au comorbidităţi şi, poate, de asemenea, pentru cei mai puţin norocoşi din punct de vedere socio-economic”, a declarat el la un eveniment Reuters Newsmaker, adăugând că astfel de oameni sunt adesea ”dintre cei care consumă cel mai mare cost în sistemele de sănătate”.

Wegovy este primul medicament lansat pe piaţă într-o nouă clasă de medicamente extrem de eficiente pentru slăbit.

Folosit împreună cu modificările dietei şi exerciţiile fizice, duce la o pierdere medie în greutate de aproximativ 15%.

Medicamentul auto-injectat a transformat evaluarea de piaţă a Novo, ale cărei acţiuni au crescut cu aproximativ 165% de la lansarea Wegovy în SUA, în urmă cu doi ani.

De asemenea, a captat atenţia pacienţilor, a investitorilor şi chiar a celebrităţilor.

La începutul acestei luni, producătorul danez de medicamente şi-a majorat pentru a doua oară previziunile privind profitul şi vânzările pentru întregul an.

Jorgensen a spus că Novo Nordisk, acum a doua cea mai valoroasă din Europa, se află pe un teritoriu neexplorat.

”Aceasta este o situaţie foarte neobişnuită pentru o companie farmaceutică, deoarece, de obicei, atunci când lansaţi medicamente, aveţi o populaţie relativ bine definită pe care o veţi deservi”, a spus Jorgensen.

”Avem de-a face cu poate un miliard de pacienţi din întreaga lume”, a spus el, adăugând că ”ar fi nevoie de câţiva ani” până când compania să poată satisface întreaga piaţă.

Analiştii estimează ca piaţa obezităţii ar putea avea o valoare de pana la 100 de miliarde de dolari pănă la sfârşitul deceniului, pe măsură ce cursa pentru dezvoltarea medicamentelor de slăbit se încălzeşte.

Partea leului poate fi revendicată de liderii Novo şi rivalul său din SUA Eli Lilly and Co.

Amgen, Pfizer şi companiile biotehnologice mai mici dezvoltă, de asemenea, medicamente pentru slăbire.

De la lansarea sa în iunie 2021, Wegovy a zburat de pe rafturile Statelor Unite, unde mai mult de 40% din populaţie este obeză.

Dar Novo a avut dificultăţi să ţină pasul cu cererea, chiar dacă a adăugat o capacitate de producţie.

Această experienţă, împreună cu lansările ulterioare în Danemarca şi Norvegia, au învăţat compania că este esenţial să lucreze cu autorităţile sanitare pentru a aduce Wegovy la pacienţii care au cea mai mare nevoie, deoarece guvernele nu vor putea plăti pentru toţi cei din populaţia lor care sunt obezi, pentru a lua medicamentul.

”Putem vedea că cererea pentru medicament este atât de puternică, încât de fapt trebuie să fim mai hotărâţi în ceea ce priveşte modul în care ajungem la pacienţii la care am dori să ajungem şi cum colaborăm cu sistemele de sănătate”, a spus Jorgensen.

Dar până acum se pare că mulţi oameni sunt dispuşi să plătească din propriile buzunare pentru Wegovy, a adăugat el.

LANSĂRI CONSTRÂNSE

Jorgensen a spus că Novo va introduce Wegovy în mai multe ţări, dar nu a spus unde sau când şi a adăugat că ”încearcă să limiteze toate aceste lansări”, pentru a le face gestionabile.

La începutul acestei luni, un studiu de fază târzie, la scară largă, a arătat că Wegovy are, de asemenea, un beneficiu cardiovascular clar, dând un impuls speranţelor Novo de a-l poziţiona ca mai mult decât un medicament pentru stilul de viaţă.

Jorgensen a spus că autorităţile de reglementare şi medicii au contactat compania în săptămânile care au trecut ”pentru a înţelege mai multe ce implică datele”.

Alte date pozitive asupra inimii au fost de asemenea publicate vineri.

Rezultatele studiului pot ajuta să convingă asigurătorii americani şi autorităţile de sănătate atente la costuri din Europa să acopere costul injecţiei săptămânale, la preţul de 1.300 de dolari pe lună în Statele Unite, pentru o gamă mai largă de pacienţi.

Novo a avut probleme şi cu producătorul contractual.

Reuters a relatat în iulie că fabrica Catalent din Bruxelles, care umple seringile Wegovy, a încălcat în mod repetat regulile de siguranţă sterilă din SUA în ultimii ani, iar personalul nu a efectuat verificările de calitate necesare.

Jorgensen a spus că este încrezător că firma Catalent îşi va rezolva problemele şi că speră ca până în 2024 să aibă o a treia unitate externă care să umple şi să finalizeze seringile.

Luna trecută, Novo a lansat Wegovy în Germania, prima sa mare piaţă europeană. Wegovy este disponibil şi în Norvegia şi Danemarca.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.