Compania japoneză Nintendo va vinde din toammnă o nouă consolă Switch, care va aduce un număr limitat de îmbunătăţiri faţă de versiunea actuală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consola Switch s-a bucurat de un mare succes, din 2017, când a fost lansată. Drept urmare, Nintendo a decis că nu are nevoie de schimbări fundamentale, iar noua versiune aduce îmbunătăţiri doar în ceea ce priveşte ecranul, sunetul şi stocarea.

Viitoarea versiune va avea un ecran OLED de 7 inch, cu rezoluţie 720p. Aceasta va reda imagine 1080p doar atunci când va fi conectată la un televizor.

Spaţiul de stocare se va dubla, de la 32GB, la 64GB, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor avea loc de mai multe jocuri instalate simultan.

Nintendo spune că a fost îmbunătăţit şi sunetul consolei, care va benefica de un nou dock, ce include un port ethernet.

În schimb, nu există nicio altă schimbare internă, viitoarea consolă folosind aceeaşi memorie şi acelaşi chipset. Producătorul promite o autonomie de până la 9 ore, la fel ca modelul actual.

Noua versiune de Switch, care s-a vândut până acum în aproape 85 de milioane de exemplare, va fi disponibilă din 8 octombrie, pentru 350 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.