Netflix nu a reuşit să confirme aşteptările Wall Street referitoare la creşterea numărului de abonaţi în trimestrul al doilea, informaţie care a provocat luni scăderea cu 14% a acţiunilor companiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul total al clienţilor lunari ai Netflix a atins 130 de milioane la nivel mondial, cu 1 milion mai puţin decât estimările Thomson Reuters, în condiţiile în care a adăugat programe noi, între care ”Lost in Space” şi episoade noi ale Jessica Jones” şi “13 Reasons Why.”

”Am avut un trimestru al doilea bun, dar nu stelar”, potrivit unei scrisori adresate de companie acţionarilor.

Netflix a explicat că a supraestimat fluctuaţiile trimstriale ale ritmului atragerii de clienţi noi.

Înainte de publicarea raportului referitor la rezultatele din trimestrul al doilea, acţiunile Netflix îşi dublaseră valoarea în 2018, depăşind cu mult creşterea de 3,7% a indicelui S&P 500. După închiderea tranzacţiilor de luni, de la bursa din New York, acţiunile Netflix au scăzut cu 14%, la 343,6 dolari pe unitate.

Investitorii sunt devastaţi de estimările Netflix pentru trimestrul al doilea, care s-au prăbuşit în flăcări. Acum, viitoarele estimări sunt suspecte şi decimează valoarea acţiunilor, a explicat Eric Schiffer, director general al fondului de investiţii Patriarch.

Wall Street anticipa că Netflix va înregistra o creştere puternică, pe fondul cererii de divertisment online la nivel global. Compania cheltuieşte masiv pentru atragerea de clienţi, bugetând 8 miliarde de dolari pentru programe şi 2 miliarde de dolari pentru marketing, în 2018.

Netflix  a atras 670.000 de abonaţi în Statele Unite, cu mult sub aşteptările analiştilor, de 1,19 miliarde, potrivit Thomson Reuters.

La nivel internaţional, compania a atras 4,47 milioane de abonaţi, în timp ce analiştii anticipau 4,97 de milioane.

Profitul pe acţiune este de 85 de cenţi, peste estimările analiştilor, de 79 de cenţi. Veniturile totale au urcat cu 40,2%, la 3,91 miliarde de dolari, în timp ce analiştii prognozau 3,94 miliarde de dolari.

Pentru actualul trimestru, Netflix a anticipat atragerea altor 5 milioane de clienţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.