Morgan Stanley şi Goldman Sachs vor dubla contribuţiile în conturile ”Trump Accounts” ale copiilor angajaţilor

Morgan Stanley şi Goldman Sachs vor dubla contribuţiile în conturile ”Trump Accounts” ale copiilor angajaţilor

Băncile de investiţii Morgan Stanley şi Goldman Sachs au anunţat că vor contribui cu câte 1.000 de dolari în conturile de economii ”Trump Accounts” deschise pentru copiii angajaţilor eligibili, alăturându-se noului program lansat de administraţia preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.

Programul va intra în vigoare pe 4 iulie şi se adresează copiilor născuţi în Statele Unite în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028. Pentru fiecare copil eligibil, guvernul federal depune o contribuţie iniţială de 1.000 de dolari, iar cele două instituţii financiare au decis să ofere o sumă egală angajaţilor lor, astfel încât fiecare cont să pornească de la 2.000 de dolari.

Într-un mesaj transmis angajaţilor, Morgan Stanley a explicat că decizia ”reflectă convingerea companiei în importanţa economisirii pe termen lung şi a educaţiei financiare”.

Şi Goldman Sachs a confirmat joi aceeaşi măsură. Directorul general al băncii, David Solomon, a declarat că începerea economisirii încă din primii ani de viaţă şi investiţiile pe termen lung reprezintă una dintre cele mai sigure modalităţi prin care familiile americane îşi pot construi securitatea financiară.

Programul ”Trump Accounts” face parte din iniţiativa administraţiei Trump de a încuraja economisirea şi investiţiile pentru noua generaţie, prin conturi dedicate copiilor, alimentate iniţial cu fonduri guvernamentale şi care pot primi ulterior contribuţii suplimentare din partea familiilor sau a angajatorilor.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor