Acţiunile europene ar putea creşte cu 10% datorită măsurilor de stimulare din Uniunea Europeană, potrivit unei note a analiştilor băncii de investiţii Morgan Stanley, citată de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După unul dintre cele mai lungi summituri europene din istorie, care a avut loc săptămâna trecută, cele 27 de state membre au convenit să atragă de pe pieţele financiare până la 750 de miliarde de euro, un acord fără precedent în UE, care trebuie să fie adoptat şi de către Parlamentul European, şi care deschide calea împrumuturilor comune.

Banca de investiţii consideră că decizia recentă ”schimbă jocul” pentru Europa, în tratarea actualei crize economice, dar elimină şi temeri vechi legate de dezintegrare.

”Considerăm că există condiţiile pentru o performanţă a acţiunilor europene cu 10% peste cea a restului acţiunilor la nivel global, în frunte cu indicii din statele periferice (o performanţă superioară cu 15%)”, au scris analiştii Morgan Stanley în notă.

Indicele european STOXX 600 a scăzut cu circa 11% de la începutul cestui an. În schimb, indicele S&P 500 a scăzut cu doar 1% de la începutul acestui an.

”Uniunea Europenă ar putea fi birocratică şi este de aşteptat, dar cred că fondul de redresare european este o schimbare dramatică, este fără precedent în privinţa formării sale”, a afirmat luni Chris Dyer, director pentru titluri globale la firma Eaton Vance, la emisiunea Squawk Box Europe a CNBC.

Acesta anticipeză că acţiunile europene vor avea performanţe superioare celor din Statele Unite.

”Ce vedem acum în Europa este o coeziune mai mare...în timp ce în statele Unite vor veni mai multe incertitudini legate de politici”, a spus analistul.

În Statele Unite, alegerile prezidenţiale vor avea loc peste mai puţin de 100 de zile.

În plus, Statele Unite încă au probleme cu primul val al epidemiei de coronavirus şi sunt ţara cu cel mai mare număr de infectări din lume. Şi unele regiuni ale Europei înregistrează o creştere a numărului de cazuri, dar majoritatea ţărilor rămân dedicate să menţină economiile relativ deschise pentru a ţine sub control şocul economic al pandemiei.

Separat de ştirile referitoare la măsurile de stimulare din Europa, unii analişti au avertizat că actualul sezon al raportărilor financiare va arăta probabil cât de dificilă va fi actuala perioadă pentru companii, ceea ce le-ar putea afecta preţurile acţiunilor.

”Reacţia politicilor europene a fost peste aşteptările pieţelor, aşa cum a demonstrat acordul referitor la fondul de redresare, iar acesta va fi un factor pozitiv pentru regiune. Acestea fiind spuse, anticipăm o scădere puternică a profiturilor şi o redresare lentă a zonei euro”, a afirmat analişti ai UBS într-o notă. Aceştia se aşteaptă la o scădere a profiturilor companiilor cu 39% în 2020.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.