Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, vrea ca în acest sezon estival, în anumite zone de pe litoral, să fie măsuraţi decibelii, precizând că există anumite zone din Eforie, Costineşti şi Vama Veche unde turiştii sunt deranjaţi de zgomot. El a adăugat că această problemă i-a fost semnalată de turoperatori germani când a participat la Târgul de Turism de la Berlin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mircea Titus Dobre a fost prezent, joi, în staţiunea Neptun, la o întâlnire cu agenţi economici şi autorităţi locale din sudul litoralului. La finalul discuţiilor, ministrul Turismului a declarat jurnaliştilor că vrea să existe o măsure a decibelilor în anumite zone ale litoralului şi să fie luate măsuri împotriva celor care nu respectă normele legale de zgomot.

“Mă gândesc la o măsurare a decibelilor din anumite zone de pe litoralul românesc, pentru că acest lucru mi-a fost ridicat chiar de turoperatori din Germania în momentul în care am participat la Târgul de la Berlin şi eu nu-mi permit cât conduc această instituţie să avem reclamaţie sau să pierdem turişti doar din acest motiv. Cred că este un motiv care are o singură rezolvare. În momentul în care nu se respectă legea, acea unitate oricare ar fi ea, dacă nu respectă legea şi după toate măsurile care se iau, după amenzile pe care probabil le va primi, la un moment dat trebuie suspendată activitatea”, a spus ministrul Turismului.

Întrebat ce zone ar fi vizate de aceste controale, Mircea Titus Dobre a răspuns: “Nu vreau în acest moment să discut de o zonă anume, pot discuta despre o zonă din staţiunea Eforie, despre Costineşti, despre Vama Veche”.

Ministrul a mai afirmat că litoralul este pregătit nu numai pentru minivacanţa de 1 Mai, ci şi pentru tot sezonul estival, iar dacă există anumite probleme punctuale crede că acestea vor fi rezolvate.

“Cred că litoralul în general este pregătit şi pentru vacanţa de 1 Mai, dar şi pentru cea de după 15 iunie, când vor intra elevii în vacanţă. Într-adevăr, sunt nişte probleme punctuale, dar care eu cred că la un moment dat se va găsi o rezolvare şi pentru acestea. Nu cred că de aici trebuie să dezvoltăm aşa de mult şi să spunem că litoralul, că este sud, că este nord sau oricare parte a acestui litoral nu este pregătit. Ba da, este pregătit şi vă spun sincer că o calitate a serviciilor în turismul românesc creşte de la an la an”, a afirmat Mircea Titus Dobre.

Ministrul Turismului a fost prezent joi la o întâlnire cu agenţi economici din sudul litoralului, evenimentul având loc în staţiunea Neptun.  La această acţiune au participat şi reprezentanţi din ANAF, Poliţie, Jandarmerie, ISU, ANPC, ANSVSA, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Garda Naţională de Mediu. Mircea Titus Dobre are programată o întâlnire şi cu operatorii economici din nordul litoralului, vineri, în staţiunea Mamaia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.