Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vizitat joi, împreună cu vicepremierul Dan Barna, podul suspendat de la Brăila, ocazie cu care a declarat că investiţia, unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România, se va deschide la final de 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alături de vicepremierul Dan Barna, am fost azi într-o vizită de lucru pe şantierul unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România: Podul de la Brăila. Împreună cu E.S. Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei, ţară alături de care sărbătorim în 2021 un secol de relaţii diplomatice, am luat pulsul 'la cald' al şantierului. Avem, pe de o parte, podul propriu-zis, a cărui construcţie avansează conform graficului, iar, pe de altă parte, drumurile de legătură de pe malurile Brăila şi Jijila, complet deblocate anul acesta, pe toată lungimea lor. Podul se va deschide la final de 2022, împreună cu 10 km din drumurile de legătură, pe relaţia Brăila-DN22 (Smârdan-Măcin)", a anunţat Drulă.

În prezent, se execută următoarele lucrări de către asocierea italo-niponă: la blocurile de ancoraj; se montează firele pentru cablul principal. Acesta este construit cu metoda Air Spinning şi constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm şi cu o lungime, în starea de referinţă, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila şi ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oţel tras la rece şi zincate la cald.

De asemenea, se lucrează la drumurile de legătură se fac decopertări şi se lucrează la terasamente, poduri şi podeţe.

„Sumele de bani investite pentru acest proiect dovedesc că este într-adevăr unul complex: de la începutul anului şi până acum, pentru Podul de la Brăila au fost absorbite fonduri europene în valoare de 466 de milioane de lei”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Construcţia face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Podul va avea, la final, doi kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.