Ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunţă că există discuţii privind actualizarea strategiei privind resursele minerale. Spătaru susţine că se aşteaptă ca în săptămânile următoare să fie actualizată strategia privind resursele minerale, şi să fie adoptate normele de aplicare a Legii minelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”Vom avea o strategie a resurselor minerale. Ieri am avut o primă discuţie cu companiile din domeniu, cu institutele de cercetare, cu ANRM, cu Ministerul Economiei şi mă aştept ca în următoarele săptămâni să actualizăm strategia pe resurse minerale, de asemenea să venim cu normele de aplicare a Legii minelor şi să intrăm în discuţii serioase cu Comisia Europeană pentru a putea să valorificăm cât mai bine aceste resurse minerale neenergetice pe care România le deţine. În această criză a materiilor prime, România are această oportunitate şi, aş spune, şi această responsabilitate de asigurare a independenţei economiei europene şi să demareze un proces de exploatare şi de redeschidere a unor mine - nu toate, bineînţeles - a unor mine care să ofere aceste materii prime critice. Ăsta e stadiul la care suntem acum, sper să facem acest proces cât mai rapid posibil”, a declarat Florin Spătaru, joi, în timpul unei vizite la salina de la Slănic, din judeţul Prahova, întrebat fiind dacă autorităţile intenţionează să redeschidă unele mine închise.  

Ministrul a precizat că săptămâna viitoare vor avea loc discuţii referitoare la fondurile disponibile şi la posibilităţile ca România să fie sprijinită ”în acest demers şi a redeschide minele şi a face procesarea acestor materii prime în România”. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.