Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat miercuri că Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor.
Ministrul Dezvoltării a declarat că în şedinţa de Guvern a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor.
”De asemenea, se simplifică procedurile de avizare, se reduce birocraţia şi se introduce mecanismul avizării tacite în aceste procedure”, a spus el. Ministrul Cseke Attila a arătat că pe programul Anghel Saligny, media zilelor scurse între emiterea certificatelor de urbanism şi autorizaţia de construire este de 507 zile, un an şi 5 luni. ”Această medie depăşeşte 700 de zile, ceea ce înseamnă că 2 ani de zile aceste investiţii stau în procedura de avizare”, a afirmat el.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
În ce priveşte investiţiile pe care Ministerul Dezvoltării le derulează prin finanţare de la PNRR, de la Uniunea Europeană, media zilelor curse între emiterea certificatului de urbanist şi autorizaţia de construire este de 416 zile, un an şi două luni. Ministrul a mai spus că, de asemenea, Raportul Băncii Mondiale despre România ne spune că procedura autorizării lucrărilor de construcţii este cea mai împovărătoare în România, faţă de alte state membre ale Uniunii Europene.
”În baza acestei analize şi a ceea ce ştim din practică şi din administraţia locală şi de la beneficiari, am promovat acest act normativ care, după cum vă spuneam, prevede reducerea de termene, reducerea bilocraţiei, eficientizarea procedurilor avizare tacită”, a spus ministrul Dezvoltării.
El a mai afirmat că în practică, la procedura de avizare a Planului Urbanistic General, rata de avizare este de un an şi jumătate, la o comună mai mică, de dimensiune mai mică, şi între 3 şi 5 ani la oraşe şi municipii, dar au fost situaţii în care această perioadă de avizare a ajuns şi la 10 ani. ”În urma modificărilor propuse şi aprobate de guvern, prin ordonanţă, se va ajunge la o medie de 6 luni perioada de avizare, pentru PUG-uri. În cazul PUZ-urilor, dacă media era de 18-24 de luni în acest moment, în urma aprobării modificărilor prin ordonanţă de urgenţă, vom avea minim 150 de zile, minim 5 luni. Minim înseamnă că nu avem procedură de completare, de clarificare, în perioada de avizare. Dacă există clarificări, completări care trebuiesc făcute, atunci acest termen ajunge la maxim 7,5 luni”, a arătat ministrul.
Cseke Attila a declarat că, în ceea ce priveşte autorizarea lucrărilor de construcţie, în urma modificărilor pe care le-a aprobat Guvernul, perioada minimă este de 4 luni, dacă nu sunt necesare completări în procedura de avizare, şi de maxim 6 luni şi jumătate.
”Toate avizele şi acordurile opţionate în faza de studiu de fezabilitate, adică pentru investiţii noi sau pentru investiţii existente, de exemplu reabilitări, îşi păstrează valabilitatea până la finalizarea lucrurilor. Până la întocmirea recepţiei, procesul verbal de recepţie la finalizare a lucrării, acel aviz va însoţii investiţia, de la început până în sfârşit. Nu se mai pot solicita noi avize pe perioada proiectării execuţiei acestei unei investiţii, ceea ce astăzi se întâmplă destul de des în practică”, a mai anunţat ministrul. El a precizat că, de asemenea, autorităţile publice, în cazul în care au o investiţie publică, nu vor mai plăti taxe sau tarife pentru acordarea de avize şi acorduri.
”Sistemul prin care o instituţie de stat taxează o altă instituţie de stat, în care mutăm banii publici dintr-un buzunar în altul, se va elimina, astfel încât, la investiţii publice, instituţiile statului vor emite aceste avize fără a percepe taxe şi sau tarife”, a explicat Cseke Attila. Ministrul a anunţat că, prin Ordonanţă, se interzice avizarea în cascadă.
”Astăzi, în practică, atunci când pentru o investiţie e nevoie de 30 de avize, se începe cu un aviz pentru utilităţi, apă, canal şi se continuă cu drumuri, cu circulaţie şi se finalizează la mediul, la cultură şi la ISU. Această avizare în cascadă, în practică, ne-a condus la următoarea situaţie, la a 5-a, a 6-a avizare, expira primul aviz acordat şi prelungea foarte mult această procedură de avizare. Avizarea în cascadă nu mai este posibilă conform deciziei Guvernului”, a spus Cseke Attila.
El a menţionat că toate documentaţiile pentru toate instituţiile statului şi pentru entităţile private avizatoare se introduc deodată, simultan, pentru toate instituţiile şi ele au un termen de 15 zile pentru a evalua şi a emite acest aviz. Ministrul a mai spus că, dacă sunt necesare completări, dacă sunt necesare justificări, solicitări de clarificări, se permite o singură procedură de clarificare, de completare, printr-o singură adresă, prin care instituţiile avizatoare vor comunica beneficiarului toate problemele pe care le-au identificat cu documentaţia depusă.
”Nu se permite completări la completări şi noi justificări şi noi cereri şi aşa mai departe, ceea ce se întâmplă astăzi, în practică, foarte des şi care prelungeşte astăzi această procedură de avizare. Se dau aceste completări, solicitări de justificări, clarificări, dacă sunt necesare. Beneficiarul are la dispoziţie maxim 60 de zile, dar pot să facă şi în prima zi, după ce primeşte aceste clarificări, după care răspunde la solicitările de clarificare, de completare, de justificare şi depune adresa de răspuns cu documentele justificative care au fost solicitate”, a arătat el. Ministrul a arătat că o singură dată se pot cere completări, nu se pot cere de mai multe ori.
”După ce s-au primit aceste documente, instituţiile avizatoare au la dispoziţie 15 zile pentru trimiterea avizului sau pentru respingerea avizării”, a afirmat el.
Cseke Attila a anunţat că o altă prevedere care este introdusă în acest act normativ se referă la faptul că documentaţia, odată depusă la o instituţie avizatoare, instituţie publică sau instituţie privată, (..) repartizarea documentaţiei se face la un funcţionar public sau angajat al entităţii respective şi care doar din motivul obiective poate fi schimbat, adică documentaţia să fie dată la o altă persoană.
”Astăzi, în practică, avem foarte multe situaţii în care o documentaţie depusă la avizare ajunge într-o instituţie la un funcţionar public care emite nişte solicitări de clarificări completări, revine documentaţia la beneficiar, beneficiarul răspunde la solicitări şi documentaţia se repartizează pentru un alt funcţionar care are alte idei, alte viziuni”, a mai spus el. El a subliniat că aceste proceduri care creează doar birocraţie vor fi eliminate.
Potrivit ministrului, atât la vizarea pentru PUG-uri şi PUZ-uri, cât şi la avizarea pentru execuţia de lucrări, instituţiile avizatoare au obligaţia de a comunica avizul sau acordul emis în ziua emiterii avizului sau acordului, prin mijloace electronice, astfel încât beneficiarul să cunoască exact data la care s-a eliberat avizul sau să poată invoca avizarea tacită, în cazul în care nu s-a eliberat acel aviz şi, evident, să evităm posibilitatea unor antedatări de avizări.
Cseke Attila a mai declarat că sunt câteva instituţii exceptate de la procedurile, de la termenele generale prevăzute pentru instituţiile avizatoare, pentru că funcţionează pe alte legi, respectiv pe directivă europeană.
”Este vorba de autorităţile privind protecţia mediului, care au pe directivă europeană o procedură specifică lor, o procedură internă prin care evaluează impactul pe mediu al documentaţiei, al investiţiei care se propune, drept pentru care, pentru ei, termenul de 15 zile de prelucrare a documentaţiei sau, după completare, de emitere a avizului, va curge de la finalizarea procedurilor specifice de mediu. La fel este şi la autorităţile privind protecţia monumentelor, unde funcţionează comisiile naţionale sau zonale de monumente istorice, ori Comisia Naţională de Arheologie şi Comisia Naţională pentru Monumente de For Public. O singură categorie de autorităţi este exceptată de la procedura avizării tacite şi acestea sunt autorităţile din domeniul siguranţei naţionale, apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale. Acestor instituţii li se aplică termenele, dar avizarea tacită nu poate interveni exact pentru sensibilitatea domeniului pe care îl gestionează aceste autorităţi”, a spus ministrul.
Cseke Attila a menţionat că această ordonanţă vine să urgenteze şi să reducă procedurile de avizare, atât pentru investiţiile pe care statul român le derulează cu finanţare de la PNRR, dar şi din fondurile de coeziune, respectiv şi pentru cele finanţate din bugetul naţional.
”Practic, procedurile sunt aplicabile pentru toate investiţiile finanţate, indiferent de modalitatea de finanţare. Procedurile sunt valabile şi pot fi folosite sau vor fi folosite de beneficiar, instituţii publice şi operatori privaţi, şi persoane persoane juridice private, aceleaşi proceduri sunt valabile şi avizarea este, la fel, valabilă, atât pentru instituţii publice avizatoare, cât şi pentru operatorii privaţi avizatori”, a explicat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.