Studiile de fezabilitate ale mai multor proiecte de eGuvernare, printre care eRomania şi eAcademie, au fost viciate, fiind făcute ”pe genunchi”, fără a ţine cont de realităţile pieţei şi fără a evalua cererea din piaţă, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, într-un interviu acordat News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul eRomânia, început acum şapte ani, este considerat cel mai scump de acest gen realizat vreodată în ţară, în care s-au investit peste 12 milioane euro.

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Delia Popescu, a declarat, în decembrie 2016, că autorităţile trebuie să tragă linie şi să vadă dacă actualele costuri de întreţinere ale platformei se mai justifică.

Potrivit unui raport publicat de Curtea de Conturi în ianuarie 2017, platforma eAcademie, realizată de compania Siveco pentru Ministerul Comunicaţiilor în urma unui contract încheiat în 2011, a costat 5,9 milioane lei şi a fost folosită doar de 55 de funcţionari, prejudiciul total pentru buget depăşeşte 11 milioane lei.

Actualul ministru al Comunicaţiilor atrage atenţia că studiile de fezabilitate, în cazul celor două proiecte, nu au ţinut cont de realitatea pieţei.

”Şi în cazul eRomânia şi în cazul eAcademie, studiile de fezabilitate au fost profund viciate. În cazul în care studiul de fezabilitate este profund viciat, vă daţi seama că proiectul nu are cum să fie 100% funcţional”, a afirmat Jianu.

El a atras atenţia că aceasta este o problemă des întâlnită în cazul proiectelor care s-au făcut până acum în eGuvernare.

”Sunt nişte studii făcute pe genunchi, într-un birou, care nu ţin cont de realităţile din teren. Nu au evaluat în niciun fel cererea din piaţă. Cine sunt clienţii noştri? Cetăţenii, autorităţile publice locale. Întrebare: Şi-ar dori cetăţenii un astfel de sistem? Şi-ar dori primăriile un astfel de sistem? Răspuns: Nu. Nu-l folosesc”, a declarat Augustin Jianu.

Ministrul a precizat că este interesat ca lucrurile care au fost făcute prost în trecut, care au fost greşite, să iasă la lumină, însă prioritatea sa la începutul mandatului o reprezintă, mai degrabă, planurile din prezent referitoare la creşterea interoperabilităţii în instituţiile publice din România.

Legat de costurile platformei eAcademie, Augustin Jianu consideră că este mai important de văzut dacă se justifică sau nu acele costuri.

”Înţeleg că, pentru mai multe proiecte, Curtea de Conturi a spus că nu se justifică. Sunt curios pe ce se bazează afirmaţia că nu se justifică. Pe eAcademie cel puţin e clar că, numărul de funcţionari care s-a înrolat în platformă, care au urmat cel puţin un curs, dacă lucrul acesta se întâmplă, e clar că platforma e folosită şi nu poţi să spui că costurile nu se justifică”, a declarat Jianu.

Ministrul a precizat că, în cazul eRomânia, nu cunoaşte în detaliu problema costurilor.

Interviul integral cu ministrul Comunicaţiilor va fi difuzat la ora 13.30.

eRomânia este un proiect guvernamental demarat cu scopul de a publica informaţii despre toate localităţile din România. Contractul de 52,1 milioane lei (12,4 milioane euro) a fost câştigat în 2010 de compania Omnilogic, condusă de fondatorul Gabriel Marin. Proiectul a fost deseori criticat pentru modul greoi de funcţionare şi pentru nivelul considerat ridicat al costurilor.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.