Ministerul Finanţelor a anunţat, marţi, că, săptămâna trecută, România a atras 3 miliarde euro de pe pieţele externe la cele mai scăzute costuri istorice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Emisiunea de euroobligaţiuni lansată săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor Publice s-a bucurat de un interes record din partea investitorilor, România reuşind o serie de performanţe care i-au consolidat, astfel, poziţia de emitent sofisticat pe pieţele externe”, se arată în comunicat.

Astfel, România a reuşit atragerea celui mai mare volum de finanţare într-o singură tranzacţie cu primă de emisiune negativă, potrivit ministerului. În plus, s-a înregistrat ”cea mai mare cerere înregistrată vreodată la o emisiune din partea investitorilor înainte de stabilirea costului final al emisiunii (cu ordine de peste 12 miliarde de euro); la închiderea emisiunii nivelul cererii s-a situat de asemenea la un nivel record, de 9,6 miliarde euro, emisiunea fiind supra subscrisă in final de peste 3 ori, cu o participare din partea unui număr de peste 500 de investitori”.

Totodată, s-a înregistrat cea mai mare reducere a costului faţă de nivelul iniţial lansat în piaţă, de 30 puncte de bază, iar randamentul de 2,025% pentru tranşa de 12 ani este cel mai scăzut randament obţinut vreodată de România pentru această maturitate.

”Prin randamentele titlurilor de stat lansate in ianuarie 2020 s-a realizat o economie de circa 16,6 milioane euro pentru emisiunea cu maturitatea de 12 ani si 4,4 milioane euro pentru emisiunea cu maturitatea de 30 ani”, se arată în comunicat.

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, consideră că acest test al investitorilor este un semn foarte bun.

"Deşi ne confruntăm cu o serie de provocări economice şi politice, emisiunea reprezintă o performanţă deosebită a Ministerului Finanţelor Publice şi confirmă, încă o dată, încrederea investitorilor în coerenţa politicilor actualului Guvern de asigurare a stabilităţii fiscale şi bugetare. Acest test al investitorilor este un semn foarte bun pentru un Guvern tânăr, instalat de numai două luni", a declarat Cîţu.

Fondurile aferente emisiunii de euroobligaţiuni lansate de MFP pe pieţele externe în data 21 ianuarie, în valoare totală de 3 miliarde euro, au fost încasate marţi, 28 ianuarie. Emisiunea a fost realizată în doua tranşe, din care 1,4 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu un randament de 2,025% şi o dobândă de 2,000% pe an şi 1,6 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani, cu un randament de 3,391% şi o dobândă de 3,375% pe an.

Tranzacţia a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Limited, Raiffeisen Bank Internaţional, Societe Generale şi Unicredit Bank.

”Baza investiţională a tranzacţiei a fost deosebit de diversificată din punct de vedere geographic, iar din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranşe se distinge preponderenta investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri administrate privat. De remarcat că tranşa cu maturitatea cea mai lungă, pe termen de 30 de ani, a fost acoperită în proporţie de peste 75% de marii investitori activi pe pieţele internaţionale de capital - SUA, Germania şi Marea Britanie”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.